Statul american plătește acum pentru împrumuturile pe termen lung cel mai mult din ultimele două decenii. Joi, randamentul obligațiunilor Trezoreriei SUA cu scadența la 30 de ani a urcat la 5,444%, cel mai ridicat nivel din 2004, după ce valul de vânzări care apasă de câteva luni pe piața datoriilor s-a accelerat. Asta contează dincolo de Wall Street: randamentele titlurilor americane sunt reperul după care se stabilește prețul banilor în toată lumea, de la creditele ipotecare din Statele Unite până la costul cu care se împrumută guvernele europene.
Creșterea a fost de peste 3 puncte de bază într-o singură ședință, potrivit Reuters. Nici scadența de referință nu a scăpat. Randamentul la 10 ani, de care depind direct dobânzile la ipotecile americane, a ajuns la 5,133%, un nivel nemaivăzut din iulie 2007, notează CNBC. Singura excepție a fost capătul scurt al curbei: randamentul la 2 ani a coborât ușor, la 4,879%, dar a rămas aproape de maximul atins în 2023. Pentru cititorul mai puțin familiarizat cu piața: prețul unei obligațiuni și randamentul ei se mișcă în sens invers, iar un punct de bază înseamnă 0,01%. Cu alte cuvinte, investitorii vând masiv datorie americană, iar statul trebuie să ofere dobânzi mai mari ca să găsească cumpărători.
Mișcarea de joi continuă prăbușirea de miercuri. Atunci, randamentul la 10 ani a avut cea mai mare creștere zilnică de la 7 aprilie 2025, pentru că traderii au reacționat la trei lucruri deodată: date economice americane mai bune decât se aștepta, declarații cu ton dur ale unui oficial al Rezervei Federale și prețuri ridicate la petrol. O economie care rezistă mai bine decât se credea, adunată cu energie scumpă, înseamnă inflație mai greu de domolit. Asta face și mai puțin probabil ca banca centrală să relaxeze politica monetară.
Piețele au tras deja concluzia. Conform instrumentului FedWatch al CME Group, traderii estimează acum o probabilitate de peste 75% ca Comitetul Federal pentru Piața Deschisă (FOMC) să majoreze din nou dobânda în ședința din octombrie. Acum doar o săptămână, probabilitatea era de aproximativ 49%. O schimbare de așteptări atât de rapidă arată cât de fragil a devenit consensul și cât de mult poate mișca prețurile fiecare nou set de date sau fiecare discurs al unui oficial Fed.
Mike Sanders, șeful departamentului de titluri cu venit fix la Madison Investments, spune că explicațiile obișnuite nu mai sunt suficiente. În opinia sa, presiunile inflaționiste de natură fiscală, economică, geopolitică și cele legate de ofertă se suprapun și împing piețele de obligațiuni „într-un teritoriu mai puțin familiar”. Creșterea randamentelor, adaugă el, nu mai poate fi pusă simplu pe seama îngrijorărilor legate de deficit. Diagnosticul e important. Dacă problema ar fi fost doar datoria uriașă a Washingtonului, fenomenul ar fi rămas în mare parte american. Faptul că presiunea vine din mai multe direcții explică de ce valul a trecut oceanul.
Iar valul chiar a trecut. În Japonia, randamentul obligațiunilor de stat pe 10 ani a atins cel mai înalt nivel din august 1996, un semnal remarcabil pentru o țară care a trăit decenii la rând cu dobânzi aproape de zero. Randamentele titlurilor britanice (Gilts) și germane (Bunds) au crescut și ele, iar mai multe obligațiuni europene au ajuns la noi maxime multianuale. Pentru economiile emergente, care se împrumută oricum mai scump decât marile puteri, un astfel de context înseamnă de obicei că finanțarea devine și mai costisitoare. Guvernele care au nevoie constant de bani de pe piețe vor simți primele efectul, iar dacă următoarele date economice din SUA confirmă tendința, ședința Fed din octombrie poate deveni momentul în care scumpirea banilor se generalizează.
Sursă text și foto: G4Media — articolul original