Aproape unul din doi angajați români spune că se confruntă cu burnout. Proporția este de 45%, cu opt puncte procentuale peste media Uniunii Europene, de 37%, potrivit studiului OSH Pulse 2025. Cifra arată mai mult decât oboseala unor oameni luați individual. Ea descrie o piață a muncii în care epuizarea a devenit ceva obișnuit, deși tot mai mulți specialiști avertizează că nu este o stare normală.
Cauzele invocate de angajați țin mai ales de felul în care este organizată munca. 40% dintre români spun că problema principală este presiunea timpului sau volumul prea mare de sarcini. 24% vorbesc despre stres, depresie sau anxietate. La fel de îngrijorătoare este tăcerea din jurul acestor probleme. 55% dintre angajații români cred că, dacă ar recunoaște o problemă de sănătate mintală, cariera lor ar avea de suferit. În restul Europei, proporția este de 48%. Astfel, oamenii tac tocmai acolo unde epuizarea este mai răspândită, iar problemele ies la iveală târziu, de obicei când au devenit deja greu de ignorat.
Psihoterapeuții spun că puțini pacienți vin la cabinet și spun direct că au burnout. De cele mai multe ori, oamenii cer ajutor pentru insomnie, anxietate, iritabilitate, o oboseală care nu trece, probleme de concentrare sau simptome fizice. Momentul în care cer ajutor vine adesea brusc: un atac de panică, un conflict la birou sau o sarcină banală care dintr-odată pare imposibilă. Cei mai expuși să treacă neobservați sunt angajații foarte performanți. Ei continuă să livreze rezultate chiar și atunci când dorm prost, nu mai au energie și sunt tot mai tensionați.
Specialiștii spun că semnele apar, de fapt, mult mai devreme. Printre ele se numără trezirile din timpul nopții cu gândul la serviciu, oboseala care rămâne și după un weekend sau un concediu, nervozitatea, nevoia tot mai mare de a controla totul, retragerea față de ceilalți și vinovăția care apare de fiecare dată când omul încearcă să se relaxeze. Contrar intuiției, productivitatea nu scade neapărat la început. Un om epuizat poate lucra chiar mai mult, poate accepta sarcini în plus și își poate verifica munca de mai multe ori. Abia mai târziu apar greșelile, conflictele și detașarea față de ce face.
De aceea, specialiștii subliniază că problema nu poate fi pusă doar pe umerii angajatului. Organizația Mondială a Sănătății nu definește burnout-ul ca pe un diagnostic medical propriu-zis. Îl descrie ca pe un fenomen ocupațional, provocat de stresul cronic de la locul de muncă atunci când acesta nu este gestionat corespunzător. Asta mută o bună parte din responsabilitate spre angajatori. Psihoterapeuții recomandă un volum de muncă realist, priorități clare, autonomie, limite clare privind disponibilitatea după program și un cadru în care oamenii își pot spune dificultățile fără să se teamă de consecințe. În lipsa acestor lucruri, cursurile de „gestionare a stresului” și zilele libere acordate din când în când au doar un efect temporar.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original