UDMR nu va vota majorări de impozite și taxe, indiferent de la cine ar veni inițiativa, a declarat pentru RFI Csoma Botond, liderul deputaților formațiunii. Mesajul vine într-un moment în care Guvernul urmează să facă o rectificare bugetară și să pregătească bugetul pe 2027, iar discuția despre cum se acoperă deficitul rămâne deschisă. „Dacă cineva va veni cu o asemenea inițiativă în Parlament, nu o vom susține, evident, aia nu e o reformă”, a spus deputatul.
În locul creșterii taxelor, Csoma Botond propune reducerea cheltuielilor statului prin reforma instituțiilor și prin eficientizarea unor activități. Pentru UDMR, rectificarea bugetară este primul pas, urmată de proiectul de buget pe 2027, două chestiuni pe care le consideră esențiale pentru țară.
Formațiunea merge pe o linie de opoziție constructivă, a explicat liderul deputaților. Fiecare inițiativă a Guvernului va fi analizată, iar cele considerate raționale și în beneficiul țării vor primi vot favorabil. „Nu vom face Opoziție de dragul Opoziției și nu vom avea un limbaj contondent împotriva Guvernului”, a precizat el. Programul de guvernare prezentat în Parlament i se pare unul rațional și fezabil, deși, admite deputatul, mult depinde de majoritățile din Parlament și de forma în care vor ajunge proiectele concrete. Speră ca reformele începute de Guvernul Bolojan să continue.
Despre durata de viață a Guvernului Luca Niculescu, Csoma Botond estimează că va rezista cel puțin șase luni, cu șansa de a ajunge chiar până în 2028, deși recunoaște că este greu de spus acum.
Categoric este însă în privința AUR. „Singura linie roșie pentru noi este AUR și SOS”, a spus deputatul, adăugând că cu celelalte partide UDMR poate colabora pe proiecte. Formațiunea nu vrea alianță cu AUR și nu crede că va participa la o moțiune de cenzură inițiată de acest partid, pentru că, a explicat el, UDMR nu renunță la identitatea politică și la rolul de reprezentant al unei comunități etnice din România.
Întrebat dacă UDMR și-ar dori să facă parte din „polul reformist” despre care vorbesc PNL și USR, Csoma Botond a spus că nu știe ce înseamnă el. Dacă e vorba de liste comune, se îndoiește că se poate face o listă pentru trei partide. Crede totuși că PNL și USR vor merge împreună pe liste comune în 2028, după ce liberalii au făcut același lucru cu PSD.
Sursă text și foto: G4Media — articolul original
