Pelaghia, o tânără din protipendada orașului Tars din Cilicia, a ales să moară ca mucenică în loc să se mărite cu fiul împăratului Dioclețian. Povestea ei, păstrată în tradiția creștină, se petrece în timpul celei de-a zecea persecuții, una dintre cele mai sângeroase din istoria Bisericii timpurii.
Tarsul era un oraș cu greutate simbolică pentru creștini, fiind locul de unde veneau Apostolul Pavel și arhidiaconul Ștefan, socotit întâiul mucenic. Când valul persecuției a ajuns acolo, mulți credincioși și-au lăsat casele și averile și au luat calea munților și a pădurilor. Printre ei era și episcopul Klinon, care a plecat ca să nu-i lase fără păstor pe cei deja refugiați. În oraș au rămas creștinii „tăinuiți”, adică cei care nu-și mărturiseau credința în public și nu fuseseră încă botezați.
Pelaghia făcea parte dintre ei. Rămasă orfană de tată, trăia într-o casă bogată, unde mama ei administra averea și întreținea relații cu familii păgâne influente, unele cu funcții la curtea imperială de la Nicomidia. Sursele nu spun de unde a învățat despre Hristos. Se presupune că de la episcop sau de la cei doi robi ai casei, Longhin și Iulian, creștini în taină. Plecarea lui Klinon a întristat-o, pentru că așteptase multă vreme să primească botezul.
Lucrurile s-au precipitat când fiul lui Dioclețian a auzit de frumusețea ei și a trimis slujitori să o ceară în căsătorie. Pelaghia a refuzat și le-a spus, atât mamei, cât și trimișilor, că este creștină. Reacția a fost de dispreț, dar tânăra a obținut totuși încuviințarea mamei de a-și vizita doica. Pe drum l-a întâlnit pe episcopul Klinon și i-a cerut botezul. Cum nu era niciun izvor prin apropiere, episcopul s-a rugat, iar tradiția spune că din pământ a țâșnit apă, cu care a fost săvârșit botezul. După aceea, cei doi s-au despărțit.
După vizita la doică, chiar mama ei a dus-o la judecata împăratului Dioclețian. Supusă la chinuri, Pelaghia nu și-a renegat credința și a primit în final cununa muceniciei. Timpul a întors însă situația: în vremea lui Constantin cel Mare (306-337), după edictul de la Milan care a adus libertatea religioasă, pe mormântul ei a fost ridicată o biserică.
Sursă text și foto: Radio Renașterea — articolul original