Pasajul din Epistola către Romani, capitolul 8, versetele 12-17, pune o întrebare simplă, dar incomodă pentru orice credincios: cui îi datorează omul felul în care trăiește? Răspunsul apostolului Pavel este că cel înfiat de Dumnezeu nu mai are nicio obligație față de firea păcătoasă. Datoria lui se îndreaptă acum către Duhul Sfânt, iar de aici decurge tot restul învățăturii din text.
Duhul, spune textul, ne arată mai întâi starea în care ne aflăm. Suntem chemați să fim fii ai Cerului și cetățeni ai Împărăției, așa cum scrie Pavel și în Filipeni 3, 20. Or, această chemare intră în contradicție cu impuritățile morale și sociale pe care omul le poartă cu sine. Duhul nu doar le scoate la iveală, ci cere și îndepărtarea lor, o curățare treptată, nu o schimbare de azi pe mâine.
Miza pasajului este deosebirea dintre două feluri de a trăi. Cine merge după fire alunecă în robie, iar cine se lasă condus de Duhul se deschide spre libertatea ființei. Tâlcuitorii insistă însă că aceasta nu trebuie confundată cu libertinajul. Creștinul nu face tot ce dorește, iar trimiterea la Marcu 8 e limpede: ego-ul trebuie răstignit. Libertatea duhovnicească nu înseamnă lipsa oricărei reguli, ci apropierea de modelul lui Iisus Hristos.
Pavel nu lasă loc de interpretări comode. Faptele firii trebuie omorâte, spune el în versetul 13, dar nu prin puterea voinței omenești, ci prin puterea Duhului. Rugat să ne călăuzească în fiecare zi, Duhul devine astfel o prezență constantă, nu un ajutor chemat din când în când. Versetul 15 adaugă precizarea de care depinde totul: Duhul este Cel care ne înfiază.
Încheierea comentariului are un ton optimist. Doar pe acest drum, spun tâlcuitorii, creștinul poate aduce roade spre slava Tatălui, cuvântul aramaic „Abba” fiind alesul apostolului pentru a arăta apropierea dintre credincios și Dumnezeu.
Sursă text și foto: Radio Renașterea — articolul original