În octombrie 1449, la Tămășeni, Bogdan al II-lea l-a învins pe rivalul său Alexăndrel și a pus mâna pe Moldova. Victoria a încheiat, pentru o vreme, o perioadă în care tronul țării trecea dintr-o mână în alta, iar noul domn avea să conducă de la Suceava cam doi ani.
Alexăndrel a luat drumul Poloniei după înfrângere, iar Bogdan a intrat în capitală. Lupta de la Tămășeni era însă doar ultimul act al unei crize mai vechi. După moartea lui Alexandru cel Bun, în 1432, urmașii lui și grupările boierești se băteau pentru putere, iar domniile se schimbau atât de repede încât stabilitatea părea mai degrabă o excepție decât regulă. Bogdan și-a pregătit cu răbdare întoarcerea în țară și candidatura.
Nu a fost doar o dispută internă. În spatele lui Bogdan s-a aflat Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și guvernator al Regatului Ungariei, una dintre figurile militare și politice de prim rang ale Europei Centrale. Calculul era simplu: cu amenințarea otomană tot mai apăsătoare, o Moldovă prietenă la hotarul de est valora mult. Alianțele se făceau atunci după nevoi strategice, nu după simpatii.
Pentru istoria românilor, Bogdan al II-lea contează și prin urmașul lui: a fost tatăl lui Ștefan cel Mare. Și-a asociat fiul la domnie de timpuriu, încercând să întemeieze o dinastie, dar nu a apucat să o vadă consolidată. În octombrie 1451 a fost ucis la Reuseni, în urma conflictului cu Petru Aron, alt pretendent la tron. Ștefan avea să-și înceapă lupta pentru putere abia câțiva ani mai târziu.
Sursă text și foto: Info Timișoara — articolul original