Spania își face un drum propriu în relația cu China, iar asta îi neliniștește pe tot mai mulți dintre partenerii ei europeni. Premierul Pedro Sanchez s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping de patru ori în ultimii patru ani. De la realegerea lui Donald Trump, acum doi ani, le cere constant celorlalți lideri ai Uniunii să se apropie de Beijing. Între timp, Madridul și-a deschis piața pentru companiile chineze. De aici vine și întrebarea care circulă acum pe la Bruxelles: devine Spania „noua poartă a Chinei către Europa”?
Apropierea se vede și pe stradă, nu doar în cancelarii. Săptămâna aceasta, Shanghai a fost primul oraș asiatic invitat de onoare la La Mercè, marele festival al Barcelonei, făcut în mod tradițional pentru obiceiurile catalane vechi de secole. Pe bulevardele orașului, dragonii roșu cu auriu și acrobații chinezi au defilat alături de cimpoieri catalani în haine de catifea, după cum relatează BBC. Viceprimarul din Shanghai, Lu Shan, a venit special pentru discursul de la deschidere. A spus că cele două culturi arată diferit, dar au „un spirit comun”. Gestul e mai mult decât folclor: diplomația culturală pregătește de obicei terenul pentru cea economică.
În Uniune, simpatia aceasta are puțini susținători. Multe capitale văd China ca pe un rival strategic și ca pe o posibilă amenințare geopolitică. În privat, unii diplomați europeni se întreabă dacă nu cumva Madridul îi deschide Beijingului ușa spre piața comună, iar China ar putea ajunge un adversar economic aflat chiar în interiorul blocului. Teama are o explicație simplă. Politica comercială a UE se face în comun, iar un stat membru care merge singur pe drumul lui slăbește poziția tuturor la negocieri.
Sanchez nu e totuși singurul care se abate de la linia comună. Mai multe guverne europene se simt expuse într-o lume tot mai instabilă și nu mai sunt sigure că se pot baza pe Statele Unite. Politica lui Trump în comerț și apărare e văzută ca imprevizibilă și uneori agresivă. Așa că fiecare capitală își caută parteneri după propriile interese, chiar dacă asta îi irită pe vecini. Pentru Spania, calculul pare să fie unul economic: investiții și acces pe o piață uriașă, într-un moment în care relația transatlantică nu mai oferă garanțiile de altădată.
Riscul e ca aceste alianțe separate să ducă la o fragmentare de durată, în UE și poate chiar în NATO. Germania și Franța, cele mai mari puteri ale Uniunii, au mers recent în direcția opusă. S-au aliniat în jurul unei abordări mai dure față de China și vor să dea Bruxelles-ului mai multă putere în relația cu Beijingul. Așa se conturează o ruptură vizibilă: Berlinul și Parisul cer fermitate, iar Madridul cere dialog. De felul în care se rezolvă această tensiune depinde în bună măsură dacă Europa va avea o politică unitară față de China sau doar 27 de politici diferite.
Sursă text și foto: G4Media — articolul original