Lifturile pentru persoane cu dizabilități de la pasarela pietonală din Satu Mare, cea care leagă zona Podului Prieteniei de mall-ul Shopping City, funcționează tehnic, dar un om în scaun cu rotile nu le poate folosi de capul lui. Pornirea lor cere o cheie, iar cheia nu stă la îndemâna publicului. Recunoașterea vine chiar de la city managerul municipiului, Masculic Csaba, care a spus că sistemul „nu funcționează perfect”.
Subiectul a ieșit la iveală în urma unei discuții cu city managerul, după ce un cetățean a întrebat dacă lifturile de la scările de acces către pasarelă sunt în stare de funcționare sau au fost montate degeaba. „Sunt funcționale, există o cheie. Dacă las cheia acolo, cheia se fură și se vor juca”, a explicat Masculic Csaba. Cu alte cuvinte, teama de vandalism a învins scopul pentru care echipamentele au fost instalate.
Edilul a mai spus că Primăria nu a primit până acum nicio solicitare din partea unor persoane cu dizabilități care să vrea să folosească liftul. „Nu am avut solicitare și nu a venit nimeni să solicite: domnule, eu vreau să folosesc sau folosesc regulat acest lift”, a declarat el. A adăugat că nu se poate stabili un om care să stea permanent lângă instalații, cu cheia la el.
Argumentul e fragil. Dacă nu există nicio modalitate vizibilă de a cere accesul, lipsa solicitărilor spune mai degrabă că nu știe nimeni cum să procedeze, nu că nevoia ar lipsi. O rampă sau un lift care presupune să cauți un angajat și să ceri cheia, fără ca măcar să știi unde, anulează independența de mișcare pe care astfel de dotări ar trebui s-o aducă.
Întrebat dacă administrația va găsi totuși o soluție, Masculic Csaba a răspuns afirmativ, dar fără detalii: „Vom găsi, o să încercăm să găsim o soluție. Asta e un minus. Recunosc.” Deocamdată nu a fost anunțat niciun termen și nici vreo variantă concretă pentru utilizarea liftului din municipiul Satu Mare.
Sursă text și foto: PresaSM — articolul original
