Dacă ați ieșit în ultimele zile fără geacă, vremea v-a pus deja la punct: după o perioadă blândă, aerul s-a răcit brusc, cerul s-a închis, iar vântul a început să scuture frunzele din copaci. Schimbarea de decor, atât de bruscă încât pare făcută la comandă, e exact ce descrie George Coșbuc în „Zile de toamnă”, o poezie care capătă azi sens în orice parc din Timișoara.
Versurile pornesc de la o fotografie a verii care abia a trecut: pe luncă mai înfloreau flori, zburau fluturi și albine, iar ziua era „și cald și bine”. Apoi tonul se schimbă dintr-o singură mișcare. „Azi e frig și nori și vânt”, scrie poetul, iar frunzele cad la pământ, în timp ce florile, „supărate”, veștejesc sub brumă.
Forța textului stă în contrastul dintre „ieri” și „azi”, fără metafore complicate. Coșbuc nu explică tranziția, o arată în câteva imagini simple, pe care oricine le recunoaște: ziua care părea încă de vară și dimineața care miroase deja a iarnă. Poezia încheie cu aceeași idee, aceea că toamna a venit de-a binelea, cu vreme rea și vânt.
Pentru bănățeni, imaginea nu e deloc străină. Toamna vine adesea pe nepusă masă și în Banat, iar trecerea de la zilele însorite la ploaie și vânt se simte mai ales în zonele deschise, pe câmp sau pe malul Begăi. Câteva rânduri scrise acum mai bine de un secol rămân, așadar, un bun rezumat pentru ceea ce se vede azi pe geam.
Sursă text și foto: TimNews — articolul original