Stațiunile balneare din România păstrează un patrimoniu arhitectural bogat, dar mare parte din el a rămas fără rost: băi, vile și pavilioane abandonate sau modificate fără viziune de ansamblu. Specialiștii susțin că salvarea lor nu înseamnă doar consolidarea zidurilor, ci și refacerea rolului pe care aceste clădiri l-au avut în viața locului. Argumentul vine din zona clusterelor de turism balnear, care pledează pentru restaurare atentă, întreținere continuă și reutilizare.
Punctul de plecare este ideea, invocată și în documentele UNESCO despre marile orașe balneare ale Europei, că valoarea acestor construcții stă și în relațiile pe care le creează între oameni și loc. Băile, vilele, galeriile de promenadă, parcurile și izvoarele au format împreună un cadru dedicat tratamentului, odihnei și întâlnirii. Când o clădire e scoasă din acest ansamblu, abandonată sau transformată pe bucăți, se rup și legăturile cu restul stațiunii.
Pe această logică, recuperarea ar trebui să înceapă cu înțelegerea fiecărei clădiri ca parte a unui întreg. Funcțiunile noi și intervențiile contemporane ar urma să respecte caracterul construcțiilor, scara umană și echilibrul dintre spațiul construit și natură. Proiectele etapizate, sprijinite de cercetare și de implicarea comunității, sunt văzute drept varianta cea mai realistă pentru ca grija față de patrimoniu să țină în timp, nu doar cât durează o finanțare.
Exemplele de reutilizare sunt simple. O vilă poate găzdui ospitalitate sau activități culturale și poate aduce venituri în economia locală, iar o clădire de băi poate continua tradiția îngrijirii, adaptată cerințelor de azi. Miza, spun autorii, este ca memoria locului să se lege de experiențe noi, fără ca stațiunea să-și piardă liniștea și proporțiile.
Mesajul vine de la Lajos Vajda, din partea Clusterului Balneoturistic Transylvania, și al Asociației NaturaVita, al cărei președinte este. El lasă întrebările deschise: ce utilizări ar aduce viață fără a altera caracterul stațiunii, cum pot proprietarii, specialiștii, administrația și locuitorii să împartă răspunderea îngrijirii și cum pot fi reconectate clădirile istorice cu izvoarele și parcurile. Textul ilustrează tema cu Vila Gidófalvy din Vâlcele (Előpatak), într-o carte poștală din 1908 din colecția Pethő Csongor.
Sursă text și foto: Transilvania Business — articolul original