Polonia a construit o parte importantă din succesul ei industrial pe zone economice speciale, iar unul dintre oamenii care gestionează politica industrială de la Varșovia crede că România ar putea folosi aceeași rețetă. Łukasz Kotapski, vicepreședintele consiliului de administrație al ARP, Agenția de Dezvoltare Industrială din Polonia, spune că în aceste zone s-au creat peste 70.000 de locuri de muncă și s-au investit miliarde de dolari. Pentru o economie care caută investitori care să aducă producție, nu doar consum, cifrele merită luate în serios.
Ideea e simplă: un teritoriu delimitat, unde companiile primesc facilități fiscale și vamale pe care nu le au în restul țării. Kotapski consideră că acest instrument poate fi chiar cheia dezvoltării economice a unei țări. ARP nu este o simplă agenție de promovare. Este o companie de stat, subordonată guvernului polonez, care se ocupă de restructurarea și dezvoltarea economiei, așa că vorbește din interiorul mecanismului, nu ca un observator din afară.
Modelul polonez nu a apărut peste noapte. Zonele economice speciale au fost folosite încă din anii ’90, când Polonia avea de gestionat regiuni lovite de dezindustrializare și șomaj ridicat. Cu timpul, sistemul a fost extins și reformat, iar țara a devenit una dintre destinațiile preferate din Europa Centrală pentru fabrici auto, electronice și centre de servicii. Facilitățile fiscale au contat, dar au contat la fel de mult predictibilitatea și faptul că statul a tratat atragerea investițiilor ca pe o politică pe termen lung, nu ca pe o campanie electorală.
În România, discuția vine la un moment delicat. Cu un deficit bugetar mare și presiune pentru majorarea veniturilor statului, orice scutire fiscală va fi privită cu suspiciune la Finanțe. Pe de altă parte, România concurează direct cu Polonia, Ungaria și Cehia pentru aceleași proiecte industriale, iar investitorii compară la centimă costurile și stimulentele. Parcurile industriale și zonele libere existente n-au produs niciodată un efect comparabil cu cel din Polonia, în bună parte din cauza regulilor schimbate des și a infrastructurii insuficiente.
Întrebarea reală nu e dacă modelul polonez funcționează, pentru că rezultatele sunt vizibile, ci dacă statul român ar avea răbdarea să-l aplice consecvent. Scutirile de taxe aduc beneficii doar dacă investitorii au încredere că nu vor fi retrase la prima rectificare bugetară. Fără această garanție, chiar și cea mai generoasă zonă economică riscă să rămână doar un proiect pe hârtie.
Sursă text și foto: Ziarul Financiar — articolul original