Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Unsplash. com/curs de public speaking la APSAP cursuri functionari De fiecare dată când trebuie să ieși și să vorbești în public este foarte important ca discursul pe care îl livrezi să aibă un mesaj care să fie în interesul celor care îl vor asculta sau îl vor citi și foarte important mai este și felul în care îl livrezi.

A vorbi în fața unui public sau a-ți expune părerile în scris contează mult și este important să fii mereu pregătit pentru aceste momente. Cel mai bine este să participi la un curs de public speaking la un centru de incredere , fie că ești la început în acest domeniu sau ai deja ani buni de experiență. Asta pentru că, în acest fel, îți pui bine bazele vorbitului în public sau afli ce este nou în domeniu sau alte tips and tricks de la ceilalți participanți și traineri, care, cu siguranță, te vor ajuta data viitoare când ții un workshop, o prelegere sau conduci o ședință la locul de muncă.

Fiind public speaker ai o mare influență în fața celor care te ascultă, ești un formator de opinii și tocmai de aceea etica și responsabilitatea pe care o ai față de aceștia contează foarte mult. Dacă alegi să participi la un eveniment la care urci pe scenă, iar ceilalți aleg să asculte ceea ce spui, este important ca informațiile pe care le diseminezi să fie corecte și intenția cu care alegi să le dai mai departe să fie una corectă și să fii dornic de a ajuta. O singură informație greșită sau din care lipsesc elemente esențiale poate să îți pună reputația în pericol, lucru care te va afecta pe termen lung.

Trebuie, astfel, să îți asumi responsabilitatea pe care o ai față de publicul tău și să îl respecți așa cum se cuvine. Comunicarea trebuie să fie făcută pe baza unor informații corecte și bine cercetate înainte să fie livrate către un public larg. Astfel, informarea livrată de tine trebuie să fie făcută din surse credibile, care au fost verificate în prealabil.

Dacă studiul tău se întinde pe o perioadă mai lungă de timp este important ca informațiile să fie actualizate pentru a fi valabile în momentul în care le livrezi. Totodată, este important este să faci clară diferența între studii, care sunt obiective, și experiența personală, care este de cele mai multe ori subiectivă. Arată-ți respectul față de audiență în moduri foarte simple cum ar fi evitarea discriminării și a rasismului, folosirea unui limbaj adecvat publicului, respectând diversitatea culturală și profesională.

Fiecare persoană din public este diferită și vine cu particularitățile sale și trebuie să fie respectată. Poveștile personale și imperfecte sunt ceea ce audiența preferă în locul celor perfecte și lipsite de substanță. Astfel, publicul se așteaptă să audă și despre experiențele tale de-a lungul carierei, despre dificultățile de care te-ai lovit și despre felul în care ai trecut peste ele.

Ce nu trebuie să faci, însă, este să dai prea multe detalii din viața personală, ci să le alegi pe acelea care sunt relevante pentru public. Chiar dacă este important pentru public ca un speaker să fie persuasiv, este și mai important să eviți manipularea malițioasă a audienței, având grijă să nu faci promisiuni exagerate sau de care să nu poți să te ții, să nu induci în vreun fel frica în public, să nu folosești informații scoase din context ca să dai bine și nici să exploatezi anumite vulnerabilități pe care cei din public ar putea să le aibă. A fi public speaker pune o mare presiune pe tine, însă, atât timp cât ții cont de principiile de etică și responsabilitate în discurs, nu vei avea probleme notabile în livrarea acestuia.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *