Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv că Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese când, la doar două zile după instalarea ca primar al Timișoarei, a semnat un referat pentru continuarea unui PUZ în care era implicată firma unei persoane căreia îi datora 25.000 de lei. Împrumutul fusese primit în campania electorală, iar hotărârea a dus la încetarea mandatului său.
Motivarea instanței arată că miza juridică nu a fost un câștig efectiv, ci faptul că actul semnat putea aduce un avantaj patrimonial creditorului. Judecătorii au reținut că Fritz cunoștea datoria, a ales conștient să semneze și avea posibilitatea să se abțină și să delege atribuția. Cazul nu se sprijină pe o semnătură izolată, ci pe relația financiară dintre un primar proaspăt instalat și cineva cu un posibil interes într-o procedură urbanistică.
Fritz a invocat că PUZ-ul fusese inițiat sub administrația condusă de Nicolae Robu și că semnătura a fost doar o formalitate, necesară ca procedura să nu se oprească odată cu schimbarea primarului. Instanța a întors argumentul împotriva lui. Faptul că a recunoscut că a semnat tocmai pentru a asigura continuarea procedurii echivalează, după judecători, cu „mărturisirea unei manifestări conștiente și neechivoce de voință de a menține și continua procedura de adoptare a actului administrativ”. Referatul, au subliniat ei, nu era lipsit de consecințe: fără el, proiectul nu putea ajunge în fața Consiliului Local.
O altă apărare a fost că nu avea cui să delege atribuția, pentru că viceprimarii nu fuseseră încă aleși. Înalta Curte a respins și această explicație: delegarea nu se limita la viceprimari, iar primarul putea încredința atribuția secretarului general al municipiului sau conducerii unor compartimente din Primărie. „Absența viceprimarilor aleși nu constituia o imposibilitate insurmontabilă de a se abține”, au concluzionat magistrații.
Practic, decizia trasează o linie clară pentru aleșii locali: faptul că o procedură a fost pornită de predecesor nu elimină obligația de a se abține atunci când există o datorie către o persoană interesată în rezultat. Iar invocarea lipsei unei alternative nu ține, atâta vreme cât legea oferă mai multe variante de delegare.
Sursă text și foto: Ziua de Vest — articolul original