Pentru prima dată în istoria centralei, ambele reactoare de la Cernavodă au fost deconectate simultan de la Sistemul Energetic Național, din cauza debitului extrem de redus al Dunării. Decizia nu are legătură cu vreun incident de securitate nucleară, ci cu simplul fapt că apa fluviului, esențială pentru răcirea instalațiilor, nu mai poate fi asigurată în cantitatea necesară funcționării normale.
Unitatea 1 a fost oprită controlat, iar la scurt timp și Unitatea 2 a urmat același traseu, lăsând România fără una dintre principalele sale surse de energie electrică exact într-un moment în care seceta prelungită pune presiune pe tot sistemul hidrologic al țării. Pentru un județ ca Timișul, dependent la rândul lui de stabilitatea rețelei naționale de distribuție, o eventuală prelungire a crizei de la Cernavodă s-ar putea traduce în costuri mai mari sau în recurgerea mai frecventă la importuri de energie.
Autoritățile nu au stat, însă, cu mâinile în buzunar: a fost aprobat un plan de intervenție etapizat, care prevede folosirea unor nave și barje pentru a redirecționa apa către priza centralei, instalarea de structuri temporare și, dacă situația se va agrava, montarea unor pompe de mare capacitate. Toate aceste măsuri sunt gândite ca soluții-punte, menite să țină centrala pe linia de flotare până când nivelul Dunării își va reveni.
Dincolo de episodul în sine, cazul Cernavodă arată cât de expus este sistemul energetic românesc la fenomenele meteo extreme. Energia nucleară reprezintă o piesă importantă din mixul național, iar absența ei forțează statul să caute rapid surse alternative de producție, mai ales în perioadele de vârf de consum. Pe termen scurt, soluția rămâne compensarea prin alte capacități interne și, eventual, prin importuri; pe termen mediu, episodul readuce în discuție nevoia unei infrastructuri mai rezistente la secetă.
Sursă text și foto: Realitatea de Timiș — articolul original