Ideile care păreau până nu demult simple fantezii de ecran încep să-și găsească echivalentul în laboratoare și în clinici, iar odată cu ele apar întrebări incomode: unde trebuie trasă linia când corpul uman poate fi augmentat, modificat sau chiar înlocuit, și cine își va permite aceste tehnologii? Șase filme științifico-fantastice, publicate într-o selecție de la sfârșitul acestei săptămâni, propun scenarii diferite, unele cu aproape treizeci de ani vechime, dar surprinzător de actuale.
Cel mai vechi titlu din listă este „Strange Days”, regizat de Kathryn Bigelow în 1995. Ralph Fiennes îl interpretează pe Lenny Nero, fost polițist care vinde pe piața neagră înregistrări făcute cu dispozitive numite „SQUID”. Acestea captează experiențele unei persoane, iar altcineva le poate retrăi prin propriile simțuri, cu tot cu adrenalina unei escaladări sau senzațiile unei activități imposibile în realitate. Filmul arată însă și reversul: înregistrările ajung să servească violenței, exploatării și pornografiei. Rămâne întrebarea cât de privată mai este o experiență care poate fi stocată și vândută.
În „Elysium” (2013, regia Neill Blomkamp), povestea se mută în anul 2154, într-o lume împărțită în două. Majoritatea oamenilor trăiesc în condiții grele pe Pământ, în timp ce cei bogați locuiesc pe o stație spațială, unde medicina avansată vindecă boli și leziuni și elimină anumite limite fizice. Max Da Costa, personajul lui Matt Damon, primește un exoschelet care îi amplifică forța și rezistența, idee inspirată în parte de sistemul real HULC, conceput pentru transportul unor încărcături grele în context militar. Miza filmului nu ține totuși de performanța fizică, ci de accesul la tehnologiile care repară sau îmbunătățesc corpul.
„Gattaca”, lansat în 1997 și regizat de Andrew Niccol, merge pe un teren și mai apropiat de dezbaterile de azi. Aici selecția embrionilor și fertilizarea in vitro sunt folosite pe scară largă pentru a optimiza trăsăturile genetice ale copiilor, iar ADN-ul ajunge un soi de carte de vizită biologică, cu influență asupra locului de muncă și a statutului social. Vincent Freeman, jucat de Ethan Hawke, e privit ca inferior pentru că a fost conceput natural. Filmul nu se bazează pe supraoameni spectaculoși, ci pe consecințele unei societăți care tratează caracteristicile biologice ca pe produse perfectibile, temă care capătă greutate pe fondul progreselor în analiza ADN-ului și al cercetărilor privind selecția și modificarea genetică.
Lista continuă cu „Sleep Dealer”, regizat de Alex Rivera în 2008, în care corpul uman devine parte a unei rețele digitale globale. Textul sursă se oprește aici, așa că detaliile despre acest film și despre ultimele două titluri din selecție nu pot fi redate fără a risca inexactități.
Sursă text și foto: Jurnalul Național — articolul original