Sportul angajează în România puțin peste 17.000 de oameni, potrivit Eurostat. Cifra include sportivi, antrenori, instructori și personalul din cluburi, săli de fitness și alte servicii sportive. Nu e o cifră mare, mai ales lângă Franța, unde sectorul are de aproape 20 de ori mai mulți angajați. În clasamentul european, România ocupă locul 17. Datele arată o piață a muncii care a rămas mică, chiar dacă economia românească s-a apropiat în ultimul deceniu de media europeană la alți indicatori.
La nivelul Uniunii, sportul dă de lucru pentru aproape 1,8 milioane de oameni. Peste 60% dintre aceștia lucrează în doar patru țări: Franța, Germania, Spania și Italia. Concentrarea are o explicație: acolo funcționează de zeci de ani ligi profesioniste puternice, o rețea densă de cluburi de amatori, o industrie de fitness matură și o cultură a mișcării susținută de autorități locale cu bugete pe măsură. Sub România se află Croația, Letonia, Estonia, Cipru și Malta, adică state mult mai mici ca populație. Dacă ținem cont de numărul de locuitori, poziția României arată mai degrabă modest.
Fotbalul ține sectorul în viață. Cele mai bogate cluburi sportive din țară sunt de fotbal, iar asta vine din vizibilitate: sportul rege are cea mai mare bază de fani, deci atrage cei mai mulți sponsori și cele mai multe drepturi TV. Aceeași dominație se vede și în cifrele Agenției Naționale pentru Sport. Din cei aproximativ 418.000 de sportivi legitimați la federații, aproape 196.000 sunt înregistrați la Federația Română de Fotbal, adică aproape 47% din total. Pentru restul disciplinelor rămâne mult mai puțin, atât ca bani, cât și ca oameni.
Dincolo de fotbal, problema principală e finanțarea. Multe cluburi și baze sportive abia se mențin pe linia de plutire, iar numărul sportivilor stagnează de la un an la altul. În marile orașe, puterea de cumpărare mai mare ține în viață săli și cluburi. În orașele mici, echipele depind de sprijinul primăriilor sau al firmelor locale, care au și ele venituri mici și puțini bani de dat pe sponsorizări.
Lipsește și o strategie a statului care să promoveze sportul și să explice cât contează mișcarea pentru sănătate. Fără ea, cercul se închide: puțini practicanți înseamnă cerere mică pentru antrenori, instructori și servicii, deci puține locuri de muncă, deci o carieră în sport rămâne o opțiune riscantă pentru tineri. Cât timp sportul de masă depinde în mare parte de fotbal și de bunăvoința sponsorilor locali, diferența față de vestul Europei are puține șanse să scadă prea curând.
Sursă text și foto: Ziarul Financiar — articolul original