În jurul anului 1359, un voievod din Maramureș, Bogdan I, a trecut Carpații cu o ceată de apropiați și a pus bazele a ceea ce avea să devină statul medieval al Moldovei. Gestul, privit de istoriografia românească drept act fondator, a fost mai degrabă o ruptură decât o cucerire: Bogdan nu a venit cu armată și steaguri, ci ca un om care caută pământ în care să nu mai răspundă în fața Coroanei maghiare.
Despre el se știe puțin, iar acest lucru spune mult despre epocă. Nu i se cunoaște anul nașterii, nu există niciun portret din timpul vieții și nici vreo descriere făcută de un martor, iar mormântul nu a fost identificat cu certitudine. Istoricii îl descriu ca provenind dintr-o familie de cnezi sau mici nobili maramureșeni. În prima jumătate a secolului al XIV-lea, Maramureșul era o zonă de margine a Regatului Ungariei, locuită în majoritate de români ortodocși, care se conduceau după obiceiul propriu și recunoșteau doar nominal autoritatea regelui. Pe la 1330-1340, Bogdan era deja o figură importantă în zonă, pomenită inclusiv în documentele lui Carol Robert de Anjou.
Libertatea aceea se îngusta însă. Regatul se centraliza, iar după Carol Robert, fiul său Ludovic I cel Mare păstra aceeași direcție. Presiunea fiscală creștea, nobilimea maghiară își extindea pretențiile asupra pământurilor, iar ortodoxia românilor era privită cu neîncredere de o Coroană catolică. Documentele păstrate sunt puține și fragmentare, dar arată că Bogdan a ajuns în conflict deschis cu regele și a fost declarat rebel și infidel, ceea ce, în logica juridică a vremii, însemna pierderea drepturilor și a averilor.
Alții au ales altfel. Dragoș și urmașii lui, tot voievozi maramureșeni, au acceptat să administreze în numele regelui teritoriile de dincolo de munți, unde se contura o Moldovă încă fragilă. Diferența dintre cele două drumuri e miezul poveștii: unii au extins autoritatea Coroanei, în timp ce Bogdan a refuzat supunerea și a plecat. Data de 1359 este cea acceptată de majoritatea istoricilor români pe baza coroborării izvoarelor, deci o reconstituire, nu o certitudine din acte.
Contează și felul în care a trecut munții. După relatarea sursei, a luat cu el familii, luptători și cneji care îi împărtășeau planul, adică o comunitate care își muta de bunăvoie rosturile. Din această plecare, motivată politic și religios, s-a ivit un stat care avea să dăinuiască secole, într-un spațiu de care Bogdan se leagă prin alegere, nu prin cucerire.
Sursă text și foto: Info Brașov — articolul original