PSD are un program de guvernare și caută susținere în Parlament. Anunțul lui Claudiu Manda
„Suntem (n.r pregătiți de guvernare). Avem candidat de prim-ministru. Nu am discutat de echipă și nu vrem să discutăm de echipă. Vom discuta despre progra
Știri Cluj și Bistrița-Năsăud, din Transilvania și din România
„Suntem (n.r pregătiți de guvernare). Avem candidat de prim-ministru. Nu am discutat de echipă și nu vrem să discutăm de echipă. Vom discuta despre progra
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Aplicațiile de dating, comunicarea permanentă prin intermediul telefonului și o viz
Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă. Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii re
Ajutor pentru secetă: fermierii pot primi până la 333 lei/ha pentru porumb și floarea-soarelui. Care sunt condițiile Fermierii ale căror culturi de porumb
Un litru de ulei de rapiță costă circa 1,50 euro, mult sub prețul motorinei, potrivit presei sârbe . Calculul pare atractiv, dar mecanicii avertizează că e
Tribunalul Administrativ din Orléans a anunțat joi anularea rezultatului alegerilor municipale desfășurate în luna martie, reținând în special difuzarea un
Săptămâna aceasta, TikTok a lansat în România AI Literacy Hub , o nouă resursă disponibilă în aplicație, care oferă comunității informații și recomandări d
Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă. Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii re
22-23 octombrie: Conferința internațională „Viața și posteritatea lui Iancu de Hunedoara”, la Palatul Principilor din Alba Iulia Cine a fost, dincolo de ma
România se află din nou în fața unui moment critic pentru economia sa. Agenția de rating S&P Global Ratings urmează să anunțe pe 2 octombrie dacă menține c
Folosim Google Analytics ca să vedem ce articole se citesc. Cookie-urile de analiză se pun doar dacă ești de acord. Detalii în Politica de confidențialitate.