Gigantul de streaming Spotify a comunicat că va lansa, la jumătatea lunii septembrie, o etichetă nouă, „AI Persona”, care va permite identificarea clară a conținuturilor generate de inteligența artificială, distingându-le de cele create de persoane reale, transmite AFP. Este cel mai recent pas dintr-o serie de măsuri prin care platforma suedeză încearcă să răspundă îngrijorărilor tot mai mari din industria muzicală legate de invazia conținutului generat artificial pe cataloagele de streaming.

„Ascultătorii ne-au transmis foarte clar că nu doresc să vadă profilul unui artist care pare uman, pentru a descoperi apoi că este vorba despre o personalitate generată de AI”, a precizat Spotify într-un comunicat oficial, publicat pe blogul companiei. Compania a subliniat, însă, că nu se va baza exclusiv pe auto-declararea artiștilor. Spotify va analiza activ profilurile existente și va identifica acele conturi al căror nume și imagine par să reprezinte identități fotorealiste generate de AI, aplicându-le eticheta din oficiu.

Procesul de verificare va începe cu profilurile care au deja un număr semnificativ de ascultători, pentru ca cele mai vizitate conturi să fie acoperite primele. „În plus față de profilurile artiștilor care se declară chiar ei AI Personas, vom începe să aplicăm astfel de etichete profilurilor vizate”, a precizat compania. „Deși credem că toți artiștii au libertatea de a alege cum se prezintă, programarea Spotify se concentrează pe promovarea muzicii create de artiști autentici, care își construiesc o carieră în muzică”, a mai transmis compania.

Eticheta „AI Persona” nu este o măsură izolată, ci se adaugă unui șir de inițiative lansate de Spotify în cursul anului 2026, sub umbrela „Artist Identity & Trust” (Identitatea și încrederea artiștilor), una dintre prioritățile declarate ale companiei pentru acest an: „Verificat de Spotify”, lansată în aprilie, semnalează faptul că un artist este o persoană reală, care se prezintă autentic pe platformă. Potrivit companiei, sute de mii de profiluri sunt deja verificate, reprezentând peste 99% dintre artiștii pe care ascultătorii Spotify îi caută activ. „AI Credits”, un sistem care permite artiștilor să declare explicit modul în care au folosit inteligența artificială în procesul de creație — zeci de mii de astfel de declarații sunt trimise zilnic, conform Spotify.

„SongDNA”, o funcție care oferă ascultătorilor context suplimentar despre artiștii și colaboratorii din spatele unei piese, menită să scoată în evidență procesul de creație umană. „Artist Profile Protection”, un instrument de protecție împotriva uzurpării identității artiștilor. Anul trecut, în septembrie 2025, Spotify anunțase deja eliminarea a peste 75 de milioane de piese considerate „spam” de pe platformă, într-o perioadă marcată de explozia instrumentelor generative de AI, alături de un filtru nou anti-spam muzical și de o politică specifică pentru gestionarea reclamațiilor legate de clonarea vocilor prin AI.

Deși măsura este privită, în general, ca un pas pozitiv de presa de specialitate, mai multe publicații americane, printre care Stereogum și Rolling Stone, au atras atenția asupra complexității reale a problemei pe care Spotify încearcă să o rezolve. Politica nu acoperă, de exemplu, piesele generate parțial prin AI și lansate sub numele unor artiști umani reali, cazul recent al piesei virale controversate „Rubberz”, a artistului Fenix Flexin, fiind dat ca exemplu. În plus, termenul „AI” rămâne, în sine, ambiguu, putând acoperi o gamă foarte largă de practici și tehnologii de producție muzicală, mai mulți artiști consacrați, printre care Empire of the Sun, Two Shell, Diplo, Tyga și Björn Ulvaeus (ABBA), au recunoscut recent public că folosesc, într-o formă sau alta, instrumente de inteligență artificială în procesul lor creativ.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *