Un antreprenor spaniol rezumă într-o singură frază o problemă pe care o simt milioane de oameni: „Înainte, cu 1.000 de euro făceai un lucru, iar acum cu 2.000 nu faci ceea ce făceai înainte cu 1.000”. Declarația, preluată de publicația La Razón, mută discuția despre salarii de pe cifra de pe fluturaș pe ceea ce contează cu adevărat: cât mai poți cumpăra cu banii aceia.
Potrivit omului de afaceri, vinovatele sunt scumpirile rapide de la alimente, combustibil și locuințe. Nu sunt cheltuieli pe care o familie le poate amâna sau tăia ușor. Sunt costuri de bază, cele care consumă cea mai mare parte din venit tocmai în gospodăriile cu salarii mici și medii.
Contează și cine face afirmația. Un antreprenor care spune că 2.000 de euro nu mai ajung nu vorbește doar ca un consumator nemulțumit. Este și angajator, deci parte direct interesată într-o dezbatere în care salariații cer măriri, iar firmele se plâng de costuri. Mesajul are două tăișuri: recunoaște că oamenii o duc mai greu, dar sugerează că nici creșterile salariale nu rezolvă problema dacă prețurile o iau mereu înainte.
Locuința e probabil cea mai sensibilă parte a problemei. În ultimii ani, chiriile din marile orașe spaniole au devenit un subiect politic, iar pentru mulți tineri și pentru familiile de imigranți costul unui apartament decide dacă un salariu „bun” chiar este bun. Pentru cele câteva sute de mii de români care trăiesc și muncesc în Spania, discuția nu e deloc abstractă. Calculul care îi atrăgea acolo, adică un venit net mai mare decât acasă, se strânge de la an la an.
Fraza antreprenorului are și o limită: o comparație de tipul „1.000 atunci, 2.000 acum” prinde bine sentimentul general, dar nu este o măsurătoare exactă a inflației. Rămâne însă un semnal greu de ignorat pentru guvernul de la Madrid. Statisticile pot arăta salarii în creștere, dar oamenii își judecă nivelul de trai după ce le rămâne în coșul de cumpărături și în buzunar la final de lună.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original