Vineri, 2 octombrie, este Ziua Internațională a Nonviolenței. Ideea pe care o promovează e mai incomodă decât pare la prima vedere: a refuza violența nu înseamnă a sta deoparte. ONU a instituit această zi în 2007 și a ales intenționat data de naștere a lui Mahatma Gandhi, omul care a demonstrat că o mișcare fără arme poate clătina un imperiu.
Gandhi a condus lupta pentru independența Indiei și nu a cerut niciodată oamenilor să accepte nedreptatea în tăcere. Le-a cerut să o refuze deschis: prin boicot, prin nesupunere civilă, prin marșuri și greve. Faimosul Marș al Sării din 1930 nu a fost un gest de resemnare. A fost o provocare directă la adresa autorității coloniale, asumată cu riscul arestării și al bătăilor. Asta e distincția pe care o ratează adesea cei care confundă nonviolența cu pasivitatea. Pasivitatea înseamnă să nu faci nimic. Nonviolența înseamnă să acționezi cu fermitate, dar fără să-i distrugi pe ceilalți.
Mesajul oficial al zilei vorbește despre o cultură a păcii, a toleranței și a înțelegerii. Formula sună cuminte, dar în practică cere curaj. E mult mai ușor să răspunzi la agresiune cu agresiune sau să întorci privirea decât să găsești o cale care să oprească abuzul fără să-l reproducă. Același lucru e valabil și la scară mică: în școli, unde bullyingul rămâne o problemă reală, în familie sau în dezbaterea publică, unde tonul a devenit tot mai dur.
Pentru cei din județul Alba, ideea are și un ecou local. Decizia din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, a fost luată printr-o adunare și un vot, nu prin forță. Contextul acelor ani a fost unul de război, însă momentul fondator a rămas unul de dialog și de voință exprimată pașnic.
Ziua nu va opri conflictele care continuă în lume și nici nu are această pretenție. Valoarea ei e mai degrabă una de reper. Ne reamintește că schimbările profunde au venit adesea de la oameni care au ales să reziste fără să lovească. Și că o astfel de alegere nu a fost niciodată semn de slăbiciune.
Sursă text și foto: Alba24 — articolul original