Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri, 21 octombrie 2026, înghețarea liniei frontului și oprirea uciderilor, pe care le-a descris drept „minimul” pe care Kievul îl așteaptă acum de la Rusia. Declarația, făcută într-un interviu pentru Fox News, vine în ziua în care emisarul american Steve Witkoff se întâlnește la Moscova cu Vladimir Putin.
Zelenski a spus că nu contează cum e numită oprirea luptelor: încetare a focului, înghețare sau, cum a formulat Donald Trump, oprirea uciderilor. Abia după aceea, a explicat el, Ucraina va discuta cu Washingtonul și cu europenii despre garanții de securitate. Liderul de la Kiev a adăugat că speră ca întâlnirea lui Witkoff cu Putin să aibă un rezultat pozitiv, „în câteva ore”, și că susține discuțiile dintre Kiev, Washington și Moscova.
El a precizat că discuțiile avute cu Witkoff cu o zi înainte, la Oslo, au fost productive și că Ucraina e pregătită pentru diplomație. Și-a exprimat preferința pentru negocieri trilaterale între el, Trump și Putin, cu implicarea țărilor europene. „Suntem deschiși să negociem în orice format și pe orice temă”, a spus Zelenski, cu o singură rugăminte: „nu discutați despre noi fără noi”.
O parte a interviului a vizat serviciile prin satelit. Zelenski a mulțumit SUA pentru reluarea schimbului de informații și speră ca restricțiile privind Starlink și Starshield să fie ridicate în curând. Starshield, versiunea militară a Starlink dezvoltată de SpaceX pentru Pentagon, rămâne „încă limitat”, a spus el. Președintele ucrainean a povestit că secretarul de stat american Marco Rubio i-a promis că va încerca să rezolve problema.
Subiectul a devenit sensibil după ce Wall Street Journal a relatat, cu o zi înainte, că Elon Musk, directorul executiv al SpaceX și aliat al lui Trump, ar fi dispus să încetinească tehnologia de care Ucraina depinde pentru a se apăra de atacurile cu rachete ale Rusiei. Rubio a transmis miercuri jurnaliștilor că deciziile privind accesul Ucrainei la Starlink țin de SpaceX și de Musk, nu de Casa Albă. Moscova a primit între timp cu răceală propunerile prezentate de Witkoff după discuțiile de la Oslo: potrivit Rusiei, ele „nu conțin mare lucru”.
Sursă text și foto: Aradon — articolul original
