La cinci ani de la înființare, Dinamyc Zalău, singurul club de handbal masculin de acest nivel din oraș, ajunge la cinci echipe și peste 80 de sportivi legitimați. Cei mai mici au doar cinci ani, iar traseul de pregătire merge până la seniori, într-un oraș care a trăit mult timp doar prin handbalul feminin și prin numele Silcotub.
Povestea a început în primăvara lui 2021, când fosta handbalistă Adriana Ștefănescu a înființat Asociația Handbal Club Sportiv Dinamyc Zalău. Primii copii au venit la antrenamente, s-au format grupe de vârstă, iar clubul a ajuns repede la Campionatele Naționale. Astăzi activitatea cuprinde baby-handbal, minihandbal, Under 13, Under 17, Under 19 și echipa de seniori. Proiectul se bazează pe sprijinul financiar al Consiliului Județean Sălaj, acordat de mai mulți ani.
Cel mai vizibil pas a venit în 2025, după un sezon în campionatul de tineret: promovarea în Divizia A, al doilea eșalon al handbalului masculin românesc. Cu o echipă foarte tânără, antrenată tot de Ștefănescu, zălăuanii s-au calificat în play-off chiar la prima participare. În actualul sezon își propun o clasare cât mai bună.
Un moment de referință a fost meciul cu Steaua București, deținătoarea a 28 de titluri naționale la handbal în șapte și a două Cupe ale Campionilor Europeni. Peste 600 de spectatori au umplut Sala Sporturilor, semn că handbalul masculin începe să-și facă loc la poalele Meseșului. Și juniorii au rezultate: echipele juvenile au prins fazele semifinale și finale ale campionatelor naționale, iar cea mai bună clasare rămâne locul 11 pe țară la Under 19, de acum doi ani.
Pe banca tehnică, Ștefănescu nu e singură. Alexandru Iulian, venit de la Baia Mare, fost jucător la Fibrexnylon Săvinești și Minaur Baia Mare, cu apariții în cupele europene, are ca antrenor de juniori titluri naționale și medalii de argint și bronz. Se ocupă de Under 17, Under 19 și de copiii mai mici. Seniorii joacă și se antrenează la Sala Sporturilor, iar grupele de juniori folosesc sălile LPS „Avram Iancu” și „Gheorghe Șincai”. Clubul primește în continuare copii care vor să încerce handbalul.
Sursă text și foto: Sportul Sălăjean — articolul original
