Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, spune că a prezentat Guvernului situaţia datoriei publice, care a depăşit 60,1% din PIB în primul trimestru din 2026, prag care atrage obligaţii suplimentare de control al cheltuielilor. „Am prezentat astăzi, în şedinţa de Guvern, situaţia actualizată privind implicaţiile Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, în contextul în care cele mai recente date Eurostat evidenţiază că datoria publică a României a ajuns la 60,1% din PIB la finalul trimestrului I 2026.

Depăşirea acestui prag activează reguli suplimentare pentru controlul cheltuielilor şi reducerea graduală a datoriei, iar Ministerul Finanţelor are obligaţia legală de a informa Guvernul atunci când sunt depăşite pragurile prevăzute de lege şi de a prezenta implicaţiile şi măsurile necesare”. Ce înseamnă concret acest lucru: România are o limită foarte clară pentru noi angajamente bugetare. Cât timp datoria se menţine la peste 60% din PIB, Guvernul nu poate aproba măsuri care majorează cheltuielile totale de personal sau cheltuielile totale cu asistenţa socială.

Estimările actuale arată că datoria publică ar putea ajunge la 61,8% din PIB în 2026, 63,3% în 2027 şi 63,9% în 2028, urmând, ulterior, intrarea treptată pe o traiectorie descendentă, însă doar în condiţiile menţinerii parcursului de reducere a deficitului bugetar. Tocmai de aceea, deciziile pe care le luăm azi au efect pentru mai mulţi ani, nu doar pentru bugetul anului următor, a mai precizat acesta. România are deja o traiectorie de ajustare convenită la nivel european.

Pentru 2026, deficitul ESA este estimat la 6% din PIB, după un rezultat de 7,9% obţinut în 2025 şi după recordul negativ de 9,3% în 2024, conchide demnitarul. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Producţia de medicamente a generat peste 7 mld. lei în 2025 şi angajează 10.

000 de oameni Vacanţele în afara ţării i-au costat pe români 4,8 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an, cu 17% mai mult decât perioada similară a anului trecut Unde au dispărut 200 mil. euro din piaţa de electro-IT din România în S1/2026? Ziarul este istoria unei clipe, a unei zile.

Însă clipă după clipă, zi după zi, înseamnă istorie. Ziarul Financiar aniversează 7. 000 de ediţii de când scrie totul despre businessul românesc Semnal de avertizare.

Rata de neperformanţă la creditele corporate garantate de stat tot creşte, depăşind 13% la final de S1/2026. Ce se întâmplă? Dinu Darabă, Centrul Universitar Nord Baia Mare: Programele de calculatoare şi informatică nu mai sunt la fel de atrăgătoare.

Vedete sunt asistenţa socială şi pedagogia învăţământului primar Morten Beyer & Agnew (mba), unul dintre cei mai cunoscuţi evaluatori de aeronave din lume, a intrat cu un pachet de 10% în start-up-ul braşovean FLYWARD, care automatizează prognoza fluxurilor de numerar pentru mentenanţa aeronavelor Bursă. Care e statul, care e privatul? Care mai este diferenţa dintre Nuclearelectrica, companie listată la Bursa de Valori, sau Romsilva, CFR, Tarom, nelistate, dacă tot statul este acţionarul care bate cu pumnul în masă pentru investiţii sau restructurări, iar fondurile de pensii Pilon II nu au nicio iniţiativă?

ZF Body Talks. Bianca Doamna, medic specialist în medicină internă: Mesele servite târziu sunt asociate cu un risc semnificativ mai mare, cu 60%, de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Alin Brendea, analist bursier: Companiile listate sunt într-o formă mai bună decât economia, dar paradigma s-a schimbat.

Nu mai contează cine raportează bine, ci la ce preţ cumpărăm creşterea rezultatelor. Să avem cash pentru corecţii ZF Real Estate by Storia. Se schimbă regulile pe piaţa rezidenţială?

Ionuţ Nedelcu, ROKA Development: „Garanţiile şi calitatea execuţiei vor deveni criterii de achiziţie, nu va mai conta doar preţul“ Bursă.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *