Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/La meciul Rapid-Dinamo, din 16 august 2026, au avut loc manifestări rasiste. Reprezentantul minorității rome în Parlament și vicepreședinte al Comisiei pentru Drepturile Omului, deputatul Nicolae Păun, a depus mai multe plângeri în urma manifestărilor rasiste de la derby-ul Rapid – Dinamo care s-a disputat sâmbătă.

Nicolae Păun, președinte al Asociației Partidei Romilor Pro-Europa, a sesizat mai multe instituții în urma manifestărilor rasiste care au avut loc la partida dintre Rapid București și Dinamo București. „Am făcut plângeri la Parchetul Sectorului 6, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la Liga Profesionistă de Fotbal și la Federația Română de Fotbal. Acesta susține că manifestările rasiste nu se limitează la stadioane, ci sunt întâlnite și pe rețelele de socializare și în instituții publice, afirmând că statul nu mai trebuie să tolereze astfel de comportamente.

„Rasismul trebuie sancționat de către instituțiile statului, nu tolerat! În ultima perioadă, am observat că rasism ul în România a atins cote alarmante. Manifestările rasiste se întâmplă pe stadioane, pe rețelele de socializare și în majoritatea instituțiilor publice, unde romii sunt batjocoriți”, mai spune oficialul.

„Sper ca instituțiile României să demareze urgent anchete, care să ducă la sancționarea celor care au organizat și au pus în practică evenimentele de sâmbătă seară”, conchide Păun. Partide de sâmbătă s-a încheiat cu victoria echipei Dinamo cu 1-0, în urma golului marcat de Karamoko în minutul 72. Fanii Dinamo au recidivat și la meciul din returul play-off-ului din sezonul trecut.

Aceștia au afișat mesaje precum: „Rudari, ursari, căldărari și boldeni, coduri CAEN pentru robi giuleșteni” sau „Dacă vreți să nu vă mai zicem țigani, nu vă mai luați de la 12 ani”. De asemenea, la acel meci, a fost vizat și liderul comunității rome, Dumitru Giuliano, care a cerut măsuri împotriva demonstrațiilor rasiste pe stadioane. Dinamoviștii i-au transmis: „Giuliano, ciocul mic și joc de aripi”.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *