Pentru cine se gândește să-și mute viața și banii în altă țară, cotele de impozitare spun doar o parte din poveste. Un nou clasament internațional, care a analizat 48 de state și teritorii, arată că mai mult contează felul în care sunt tratate veniturile obținute în străinătate, moștenirile și plecarea din țară. Germania iese cel mai prost dintre toate. Europa are doar două reprezentante în primele zece locuri, Malta și Cipru, deși ambele percep un impozit maxim pe venit de 35%.
Primul loc îl ocupă Emiratele Arabe Unite, unde veniturile persoanelor fizice nu sunt impozitate deloc. După ele vin Antigua și Barbuda, Paraguay, Hong Kong și Bahamas. Malta, pe locul 6, și Cipru, pe locul 10, au ajuns în top prin regimuri preferențiale pentru noii rezidenți, nu prin taxe mici. Malta impozitează veniturile din străinătate doar atunci când banii sunt aduși în țară și aplică o cotă redusă celor care se califică. Ciprul impozitează veniturile obținute oriunde în lume, dar noii rezidenți fără domiciliu acolo nu plătesc taxe pe dividendele și dobânzile din străinătate. Cele două au primit același punctaj la povara fiscală, 82 din 100, și la structura sistemului fiscal, 63. Diferența apare la accesul prin programe de rezidență sau cetățenie pe bază de investiții: 83 de puncte pentru Malta, 78 pentru Cipru.
Chiar autorii raportului spun că această cale, deși e cea mai la îndemână pentru un european, e și cea mai fragilă. Avantajele se obțin doar pe bază de cerere și depind de regimuri speciale pe care guvernele le pot schimba oricând. Istoria recentă le dă dreptate. Ciprul și-a închis în 2020 programul de „pașapoarte de aur”, după un scandal, iar în 2025 Curtea de Justiție a UE a decis că schema malteză de cetățenie pentru investitori încalcă dreptul european. Presiunea Bruxelles-ului asupra acestor facilități nu pare să scadă, așa că cine își face planuri pe termen lung pe baza lor își asumă un risc real. După Malta și Cipru, următoarele state europene din clasament sunt Monaco (68,6 puncte), Georgia (68,3) și Bulgaria (62,8). Restul Europei are sub 60 de puncte și nu intră în primele 20 la nivel global.
La capitolul care măsoară tratamentul veniturilor din străinătate și al celor care pleacă din țară, Germania are doar 17 puncte din 100. Raportul găsește trei cauze. Rezidenții sunt impozitați pe veniturile obținute oriunde în lume, taxa pe moștenire ajunge la 50%, iar cine emigrează plătește un „impozit de ieșire” pe câștigurile nerealizate din active. Aproape de coada clasamentului mai stau Danemarca (30,4), Spania (36,9), Franța (37,7) și Norvegia (38,4). Dintre marile economii europene, cel mai bine se descurcă Italia, pe locul 26 la nivel global, cu 56,9 puncte. Nici marile puteri din afara Europei nu arată mai bine: Statele Unite sunt pe locul 46, iar Japonia pe 45. Doar Danemarca și Germania stau mai rău.
Statele de la coada listei nu au neapărat cele mai mari cote. Au în schimb toate tipurile de impozite în același timp: pe veniturile din toată lumea, pe câștigurile de capital, pe moștenire și la plecarea din țară. Cea mai mare diferență o fac moștenirile. Franța percepe până la 60%, Japonia până la 55%, iar Germania până la 50%. În primele 13 jurisdicții din clasament nu există deloc un astfel de impozit. Pentru o familie cu avere acumulată, asta poate cântări mai mult decât orice diferență de câteva procente la impozitul pe venit.
Paradoxul apare când clasamentul fiscal e comparat cu cel al calității vieții. În general, cele două merg în direcții opuse. Suedia e a doua din lume la calitatea vieții, dar abia a 32-a la fiscalitate. Germania e a treia la calitatea vieții și ultima la taxe, iar Danemarca e a patra și penultima. Explicația e simplă: statele nordice și vestice își finanțează serviciile publice, sistemele sociale și infrastructura tocmai din aceste impozite. Cine vrea să plătească puțin la stat trebuie să accepte, de cele mai multe ori, că va primi și mai puțin de la el.
Sursă text și foto: Jurnalul Național — articolul original