Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată FavoritTV/Aurică Totolici a fost condamnat definitiv la 17,6 ani de închisoare pentru perversiuni sexuale asupra a trei minori. Un interpret de muzic populară a fost condamnat definitiv la închisoare pentru viol.

Victimele sunt trei adolescenți, dintre care doi îi erau elevi. Aurică Totolici a fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos. El a fost arestat în vara anului 2024.

Cercetările s-au concentrat inițial pe două victime, ulterior fiind extinse și pentru o a treia victimă. Acuzațiile au vizat mai multe infracțiuni, printre care viol săvârșit asupra unui minor în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului și înlesnirea actelor sexuale între minori. Acesta va trebui să execute 17 ani și 6 luni de închisoare, după ce Curtea de Apel Galați l-a găsit vinovat de supunerea a trei minori la perversiuni sexuale și i-a și filmat.

Unul dintre copii îi era fin. Totodată, el trebuie să plătească 10. 000 de eur daune morale către două dintre victime.

Instanța a mai decis interzicerea unor drepturi. După executarea pedepsei, acesta nu are voie să se apropie timp de cinci ani de cele trei victime. Artistul va fi trecut și în Registrul Național al Agresorilor Sexuali, notează observatornews.

ro. Citește pe Antena3. ro O resursă inepuizabilă de energie a fost descoperită la 200 de metri sub pământ, sub șase localități din Spania &times Citește pe LongevityMagazine.

ro Oamenii de știință confirmă: acest supliment de frumusețe are beneficii complete pentru corp Citește pe Fanatik.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *