Volodimir Zelenski a confirmat recepționarea informațiilor de la partenerii de la Washington, fără a oferi detalii despre participanții la acele întrevederi. „Astăzi am primit informații din partea americană cu privire la reuniunile desfășurate la Moscova în ultimele zile.
Acolo a avut loc o serie de întâlniri. Am fost în contact cu partea americană, atât înainte, cât și acum”, se arată în mesajul publicat de Zelenski pe Telegram, citat de Reuters . Acesta a mulțumit pentru colaborare și coordonare, salutând, de asemenea, și poziția americană în discuțiile cu Rusia.
„Apreciem coordonarea acțiunilor noastre și faptul că America promovează o viziune pe deplin realistă asupra a ceea ce trebuie făcut. Rusia trebuie să pună capăt războiului, iar condițiile necesare pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie create”, a continuat liderul de la Kiev. Vizita directorului CIA la Moscova și reacția de la Casa Albă În cursul săptămânii, directorul CIA, John Ratcliffe, a mers la Moscova pentru a transmite Rusiei un avertisment: să nu atace țările NATO.
Deși este considerată prima vizită publică a șefului agenției de spionaj la Moscova, ea a avut loc în contextul unor rapoarte recente potrivit cărora președintele rus Vladimir Putin ar putea încerca să testeze unitatea NATO . Președintele american Donald Trump a numit vizita lui Ratcliffe la Moscova drept o întâlnire de „semi-rutină”. Liderul de la Casa Albă a mai spus că „ar putea ieși ceva” din această vizită neanunțată.