Grupul lui Anca Vlad ar fi cel mai mare business antreprenorial din România dacă ar fi judecat după cifra de afaceri consolidată: 17 miliarde de lei, conform datelor transmise de reprezentanții Fildas-Catena. În clasamentul „Top 100 Companii antreprenoriale” realizat de Ziarul Financiar, însă, grupul nu apare ca un singur jucător. Apare fragmentat în patru firme distincte, toate din comerțul cu medicamente. Cazul arată o problemă pe care orice top de afaceri o are de rezolvat: firma, ca entitate fiscală, spune adesea mult mai puțin decât grupul din care face parte.
Cifrele de la Fildas-Catena arată cât de mare poate fi diferența. Distribuitorul Fildas Trading, cea mai mare firmă din grup, a raportat la Ministerul Finanțelor o cifră de afaceri de 8 miliarde de lei pentru 2025. Rețeaua Catena a vândut și mai mult: 8,6 miliarde de lei, potrivit grupului. Doar că cele aproximativ o mie de farmacii sunt înregistrate pe mai multe societăți, toate cu rezultate în creștere anul trecut, așa că într-un top pe firme vânzările lor apar împărțite. Adunate pe o singură firmă, farmaciile Catena ar intra în primele trei poziții. Aici apare întrebarea incomodă ridicată chiar de autorii clasamentului: e corect să pui cifra consolidată a unui grup lângă cea a Dedeman, raportată de o singură entitate fiscală?
Anca Vlad nu e singurul caz. Dorinel Umbrărescu, acționarul UMB, are trei firme în primele zece locuri. Grupul Țiriac are două companii în top 100, iar frații Mureșan au tot două, ambele parte din grupul E-Infra. Aceeași logică se aplică familiei Paraschiv, proprietara Carmistin The Food Company. Autorii topului estimează că, dacă zeci de grupuri antreprenoriale și-ar strânge businessul sub un holding și ar raporta unitar, România ar avea probabil 100 de firme și grupuri controlate de antreprenori locali cu afaceri de peste un miliard de lei fiecare.
Atunci de ce nu se face un clasament pe grupuri? Pentru că nu există o bază comună de comparație. Unele grupuri raportează consolidat, altele adună pur și simplu cifrele firmelor, iar altele nu raportează deloc. Unele comunică cifra de afaceri și numărul de angajați, dar nu spun nimic despre profit sau pierdere. În lipsa unor reguli unitare, un clasament pe grupuri ar amesteca date calculate diferit și ar ajunge să favorizeze companiile care comunică mai mult, nu neapărat pe cele mai mari.
Companiile listate la Bursă sunt excepția, pentru că sunt obligate să publice situații consolidate, iar acestea diferă de ce depun la Finanțe. La Chimcomplex, Aquila sau TTS diferențele sunt mici. La Digi, MedLife și One United Properties sunt foarte mari. Regula e simplă: cu cât un grup are mai multe firme, cu atât cifra unei singure societăți spune mai puțin despre dimensiunea reală a afacerii. Pentru antreprenorii nelistați, care rămân majoritatea, piața poate doar să estimeze.
Catalogul ZF încearcă să prindă ambele niveluri: cât de mult a crescut capitalul românesc și cât din forța unui antreprenor vine dintr-un grup construit în zece sau treizeci de ani. Întrebările rămân deschise: cât cântărește cea mai mare firmă a unui grup față de întregul grup și care antreprenori ajung în top atât cu firmele, cât și cu grupurile. Mesajul de fond e însă clar: o bună parte din businessul românesc e împărțit pe multe firme, iar economia vede doar o parte din cât de mare e de fapt.
Sursă text și foto: Ziarul Financiar — articolul original