Teilor Holding a anunţat joi că a angajat doi consultanţi pentru a analiza opţiunile de finanţare prin piaţa de capital, inclusiv o potenţială ofertă publică iniţială de acţiuni pe piaţa reglementată a BVB. Compania precizează că „nu a fost luată nicio decizie cu privire la forma, structura, calendarul sau termenii unei potenţiale tranzacţii”, aceasta urmând să fie luată „după evaluarea condiţiilor de piaţă, obiectivelor de dezvoltare ale Companiei, cadrului legal aplicabil şi feedbackului primit din partea potenţialilor investitori.
” Compania este controlată de Florin Enache, care a fondat retailerul de bijuterii în 1998 împreună cu soţia sa. Anunţul vine după un an 2025 în care profitul net contabil a sărit de la 6,1 milioane de lei la 66,9 milioane de lei – de aproape zece ori mai mult. Marja netă a trecut de la 1,2% la 10%.
EBITDA consolidat a crescut cu 58,8%, până la 131,6 milioane de lei, la o marjă de 19,7%. Cifra de afaceri netă a urcat cu 27,5%, la 667,4 milioane de lei, susţinută de toate liniile de business – bijuterii şi lingouri din aur (425,5 milioane lei), comisioane din creditare (90,5 milioane lei) şi schimb valutar (25,5 milioane lei). Situaţiile financiare au fost auditate de PricewaterhouseCoopers.
Teilor are deja o prezenţă la BVB prin obligaţiuni listate pe segmentul SMT, sub simbolurile TEI26, TEI26E, TEI29 şi TEI29E. O ofertă publică de acţiuni ar reprezenta pasul următor – trecerea pe piaţa reglementată. Dacă va decide să avanseze, compania va trebui să pregătească un prospect aprobat de ASF.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Avertismentul unuia dintre cei mai mari producători de articole de curăţenie: Incertitudinea nu loveşte doar în consum, nici companiile nu mai investesc Lanţul de fast food Dabo Doner îşi reia expansiunea după câţiva ani de pauză şi vrea să ajungă la 19 restaurante în acest an Construcţii Erbaşu a sărit pragul de 3 mld. lei afaceri anul trecut, plus 36%. „Investiţiile publice continuă să reprezinte principalul motor de dezvoltare.
“ Cei mai mari 10 dealeri auto au crescut businessul în 2025, dar profiturile au luat-o la vale Claudiu Butacu, EFdeN: Autonomia şi autodisciplina devin cele mai importante competenţe. Nu mai vrei să ţi se spună ce ai de făcut, dar asta înseamnă că tu trebuie să-ţi creezi propriile abilităţi Guvernul Veştea: Era pe când nu s-a zărit/Azi îl vedem şi nu e. Dar amânarea instalării unui guvern poate complica lucrurile până într-acolo încât nimeni nu le mai poate descâlci Decuplare totală în energie şi economie sau cum au crescut exponenţial greii din producţia de electricitate şi gaze în timp ce industria se zbate în insolvenţă sau are pierderi uriaşe.
Ce rost au miliardele de electroni şi de metri cubi de gaze când la final nu mai produci mare lucru şi nu există valoare adăugată?