♦ Sonia Crivoiruc a descoperit kartingul la vârsta de şapte ani, sport pe care l-a descoperit într-o vacanţă în Italia cu familia, când a participat la o cursă ♦ După ce s-a întors în România, şi-a dorit să încerce şi ea şi a mers la primul antrenament, iar de atunci şi-a dorit tot mai mult să acumuleze experienţă şi să devină tot mai bună în acest sport. Visul ei e să concureze în Formula 4 şi să crească treptat, astfel încât să ajungă în F1.
1. Cum ai descoperit motorsportul? Cum te-ai apucat de acest sport?
Ce vârstă aveai? Drumul către motorsport mi l-a arătat tatăl meu. Aveam 7 ani când am descoperit acest sport.
Eram în vacanţă de vară în Italia împreună cu familia, iar într-o zi am decis să mergem să urmărim o cursă de karting. La început nu ştiam ce înseamnă kartingul. Ştiam doar că este un sport cu nişte „maşinuţe“ mici.
Când am ajuns la circuit, ne-am aşezat în tribune. Mi-am ales un loc din care puteam vedea aproape întregul traseu. Cu câteva minute înainte de start făceam fotografii, iar apoi am auzit zgomotul puternic al motoarelor.
Toate au pornit în acelaşi timp, iar acel sunet m-a impresionat. Karturile au intrat pe circuit unul câte unul, iar eu am lăsat aparatul foto deoparte şi m-am concentrat doar la cursă. În primul tur, au mers mai încet şi s-au aliniat câte doi, iar după start au început lupta pentru poziţii.
Erau foarte mulţi piloţi şi nu ştiam pe cine să urmăresc. Toţi încercau să ajungă pe primul loc. Am văzut depăşiri spectaculoase, unele foarte riscante, altele calculate.
Un pilot a încercat o depăşire foarte curajoasă, dar a ieşit în iarbă. Atunci mi-am dat seama cât de dificil este acest sport. Cursa a avut 16 tururi, iar pentru mine părea enorm.
Când câştigătorul a trecut linia de sosire au fost lansate artificii colorate. După cursă, toate karturile au intrat în paddock, iar spectatorii au început să plece. Tatăl meu m-a întrebat cum mi s-a părut.
I-am povestit tot ce observasem în timpul cursei, iar el a fost foarte bucuros să vadă cât de atentă fusesem. După ce ne-am întors în România, m-a dus la un circuit de karting să încerc şi eu. Am primit un scurt instructaj şi am intrat pe pistă.
În acel moment, aveam impresia că merg foarte repede, chiar mai repede decât piloţii pe care îi văzusem în Italia, dar în realitate mergeam destul de încet. După primul antrenament i-am spus tatălui meu că vreau să practic acest sport. Am găsit un număr de telefon pe una dintre boxele din paddock, am sunat, iar de săptămâna următoare am început antrenamentele.
2. Ce te-a atras cel mai mult la acest sport? Cum te-a convins să îl practici în continuare?
Cel mai mult m-a atras adrenalina. Îmi place viteza de pe liniile drepte, emoţia depăşirilor şi controlul pe care trebuie să îl ai asupra kartului în viraje. În karting sunt foarte multe aspecte la care trebuie să fii atent şi nu îţi permiţi să te deconcentrezi nici măcar o clipă.
Primul an a fost destul de greu. Aveam foarte multe lucruri de învăţat: cum să ţin corect volanul, cum să folosesc frâna şi acceleraţia, cum să abordez virajele şi chiar cum să mă echipez corect. Au fost multe dimineţi în care nu îmi doream să mă trezesc devreme pentru antrenamente, în timp ce majoritatea prietenilor mei încă dormeau.
Totuşi, ştiam că doar prin muncă voi putea ajunge la piloţilor pe care îi admiram în Italia şi, poate, chiar să fiu mai rapidă decât ei. Fac parte din echipa Real Racing încă de la primul meu antrenament. Sunt aici de aproape şapte ani şi le sunt foarte recunoscătoare pentru tot sprijinul oferit.
Au fost alături de mine încă de la început şi continuă să mă susţină şi astăzi. 4. Cum ai ajuns să practici sport de performanţă?
Îţi aminteşti primul moment în care ai simţit că ai putea deveni sportiv de performanţă? Da. Încă din prima clipă în care m-am urcat într-un kart de competiţie am simţit că asta vreau să fac toată viaţa.
Sincer, nu a existat un moment în care am spus: „Acum fac sport de performanţă“.