Smerenia ca alternativă atunci când virtutea pare inaccesibilă: aceasta este ideea pe care o propune Starețul Macarie într-o maximă publicată de Radio Renașterea, în rubrica „Vorbe de înțelepciune”. Dacă nu ne putem înălța pe piscurile virtuților, spune starețul, cel puțin să coborâm în „prăpastia smereniei”.
Imaginea e construită pe un contrast: urcușul presupune efort și reușită, coborârea cere doar sinceritate față de propriile limite. Mesajul nu îndeamnă la resemnare, ci la o formă de realism spiritual. Cine nu se poate lăuda cu fapte mari rămâne, în această logică, cu o cale la îndemână, recunoașterea slăbiciunii.
Aceeași selecție aduce alte câteva repere din tradiția creștină. Episcopul Vasile Someșanul vorbește despre demnitatea omului inclusiv pe patul morții și despre datoria creștinilor de a-i ajuta pe cei care nu o pot păstra singuri. Filosoful Nicolae Berdiaev leagă grija pentru hrana aproapelui de dimensiunea duhovnicească a vieții, nu doar de cea materială.
Sfântul Ioan Gură de Aur descrie trei căi către mântuire: să nu păcătuim, să ne pocăim sincer sau, dacă nici asta nu reușim, să răbdăm cu mulțumire încercările. Părintele Sofian Boghiu avertizează asupra rugăciunii spuse doar cu buzele, în timp ce mintea rătăcește în altă parte. Sfântul Grigore de Nyssa încheie seria cu o comparație: fiecare om își pictează propria viață, virtuțile sunt culorile, iar Hristos este modelul.
Sursă text și foto: Radio Renașterea — articolul original