Puțini orădeni știu azi că orașul lor a avut, cu peste un secol înainte ca termenul să devină modă, un spa în toată regula. Pe 1 octombrie 1891 se deschideau pe malul Crișului Baia de aburi Rimanóczy și hotelul cu 27 de camere, un complex cu bazin inspirat de băile romane, bazine mai mici acoperite cu structuri în formă de scoică, arcade ogivale, dușuri și camere de aburi. Nu era doar un lux pentru vremea lui, ci un reper arhitectural pentru întreaga zonă de nord-vest a Transilvaniei, din care face parte și Bihorul de astăzi.
Partea cu adevărat neobișnuită a poveștii nu e clădirea, ci ce a decis să facă cu ea proprietarul. Kálmán Rimanóczy senior, arhitectul și antreprenorul care a ridicat complexul, a murit pe 2 ianuarie 1908 și a lăsat prin testament hotelul, baia și clădirea Cafenelei Royal direct orașului Oradea — nu familiei, nu pentru vânzare. A cerut ca ansamblul să rămână „pentru totdeauna” proprietatea orașului, să-i poarte numele, iar veniturile obținute din exploatarea lui să fie folosite pentru săraci.
Testamentul era neobișnuit de concret pentru un document de acest fel: 3.000-4.000 de coroane pe an trebuiau împărțite direct săracilor, iar restul banilor strânși pentru proiecte mai ambițioase — adăposturi pentru nevoiași, locuințe pentru oamenii fără casă, locuri încălzite iarna, pâine distribuită celor care nu aveau ce mânca. Practic, unul dintre cele mai elegante locuri ale orașului fusese transformat, prin voința ultimă a creatorului lui, într-o sursă de finanțare pentru cei mai vulnerabili locuitori ai Oradiei.
Realitatea ulterioară a fost, ca de obicei, mai complicată decât intenția. O cercetare dedicată familiei Rimanóczy arată că instrucțiunile arhitectului au fost respectate doar parțial, iar relativ puțin din veniturile hotelului și băii ar fi ajuns efectiv la cei săraci, chiar și în perioada 1908-1945. Mai târziu complexul și-a pierdut numele, iar după 1989 aripa băii a fost transformată, îndepărtând și ultima legătură vizibilă cu fondatorul ei.
Nu a fost însă o poveste complet ratată. În decembrie 1914, în plin război, presa locală Tiszántúl relata că proprietățile fondului Rimanóczy produceau anual circa 40.000 de coroane, din care cele 4.000 destinate ajutorării săracilor fuseseră deja folosite, iar administrația orașului intenționa să cumpere și să distribuie gratuit lemne de foc celor nevoiași. În perioada interbelică, o parte din chiriile încasate de municipalitate din complex au continuat să alimenteze bucătăriile populare și ajutoarele pentru săraci, chiar dacă documentele istorice semnalează și probleme în administrarea fondului.
Sursă text și foto: Știri din Oradea (stiridinoradea.ro) — articolul original