Presedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, sustine o conferinta de presa la sediul Partidului Social Democrat (PSD), in Bucuresti, miercuri, 28 mai 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO.

„Să știți că eu am crescut la țară, am crescut la bloc. Orice chestiune pe care o am e justificată.

Nu sunt un om bogat, dar nu sunt nici un om sărac”, spune Grindeanu la Antena 3 CNN. Acesta a transmis că averea sa este transparentă având în vedere anii petrecuți în politic, fiind mereu supus verificărilor. „Lucrurile astea se văd în declarația de avere pe care o am publică sau dacă cum să spun cineva are semne de întrebare.

Nu am niciun fel de problemă să dau toate datele. Sunt de atâția ani în politică încât am fost întors pe toate fețele. Fie că am fost viceprimar, președinte de Consiliul Județean, prim-ministru, ministru și așa mai departe, încât viața mea, din acest punct de vedere, este la vedere”, continuă acesta.

Grindeanu afirmă și că există o diferență majoră între el și Ciprian Ciucu, făcând referire la ancheta în care este vizat edilul Capitalei. „E o diferență mare între mine și dânsul. Eu n-am fost acuzat de către DNA că am luat șpagă sute de mii de euro.

În acest moment domnul Ciucu este suspect, este inculpat într-un dosar că a luat șpagă de la niște dezvoltatori imobiliari. Restul este gargară”, spune liderul PSD. „Viloiul” lui Grindeanu vs.

apartamentul de trei camere al lui Ciucu Acesta a reacționat după ce Ciprian Ciucu a făcut aluzie la averea lui Sorin Grindeanu și a semnalat diferența nivelului de trai dintre cei doi. „ Pe mine ei vor să mă politizeze că sunt «șpăgar». Apartamentul meu de trei camere nu se compară cu «viloiul» lui Grindeanu, pe care l-am văzut în presă.

E o diferență mare. Eu pot să-mi justific fiecare leuț ”, spunea Primarul General. Declarațiile vin în contextul în care Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu este cercetat de DNA într-un doar deschis pentru luare de mită.

Faptele ar fi fost săvârșite în vremea în care Ciucu era primar al Sectorului 6.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *