Cinci arbori au fost tăiați în Sibiu, în zona dintre blocurile de pe bulevardul Vasile Milea și sediul Inspectoratului de Poliție Județean, unde se amenajează o nouă parcare și o ieșire directă spre strada Revoluției. Decizia a stârnit discuții printre locatari, iar Primăria susține că fiecare copac a fost scos din motive tehnice sau de siguranță, nu la întâmplare. Lucrările sunt în plină desfășurare, iar zona, cunoscută pentru aglomerație, ar urma să fie descongestionată prin circulație cu sens unic.
Alexandru Stoica, șeful Serviciului Peisagistică din Primăria Sibiu, spune că procedura e strictă: fiecare arbore este evaluat, urmează avizul Agenției de Mediu, avizul Primăriei și un raport de specialitate. „Nu se apucă nimeni să taie în verde un arbore care nu te încurcă”, a declarat el, adăugând că un copac cu aspect sănătos poate avea „vicii ascunse” pe care un om neavizat nu le observă.
Printre arborii eliminați se numără un tei cu interiorul putrezit și un cireș crescut spontan, la care o rădăcină mare a fost atinsă în timpul săpăturilor. „Ne uităm și la rădăcini, nu numai la partea aeriană”, a explicat Stoica, argumentând că un copac cu stabilitatea compromisă ar putea cădea într-un balcon la prima rafală. Alți arbori stăteau pe traseul viitoarei căi de acces, iar unul avea rădăcinile pătrunse în fundația clădirii Poliției, pe care o deteriorau. Un pin și un alt arbore de mari dimensiuni, care nu încurcă șantierul, au rămas pe loc sub monitorizare, iar un alt copac a putut fi mutat.
Pe partea de trafic, proiectul prevede o străpungere către strada Revoluției, în zona în care trotuarul a fost deja decopertat. Noua ieșire permite introducerea sensului unic, cu direcțiile stânga-dreapta, ceea ce ar trebui să elimine blocajele de la intrarea și ieșirea dintre blocuri. Locurile de parcare vor fi dispuse „în spic”, iar platforma de colectare a deșeurilor va fi mutată. Se modernizează și iluminatul public.
Lucrările sunt executate de Terra Building și durează, conform estimărilor, circa trei săptămâni. Echipele au început cu îngroparea cablurilor rețelei metropolitane. La final, spațiile verzi vor fi completate cu vegetație care să țină la distanță praful și noxele. Lângă blocuri nu vor mai fi plantați arbori de talie mare, ci arbuști, pentru ca ramurile să nu mai lovească ferestrele locatarilor.
Sursă text și foto: Sibiu Știri 24/7 — articolul original
