Înainte de Primul Război Mondial, cea mai consecventă susținere a lui Constantin Brâncuși în presa românească a venit de la revista „Luceafărul” din Sibiu, condusă de Octavian Goga. Publicația a comentat și a reprodus constant lucrările sculptorului, într-o vreme în care ecourile din țară nu țineau pasul cu talentul lui.
Primul text despre Brâncuși în literatura noastră de specialitate îi aparține lui Oct. C. Tăslăuanu. L-au urmat dările de seamă ale Otiliei Cosmutza de la saloanele de artă pariziene. În 1908, ea nota că „tânărul nostru sculptor român” trimisese de data aceasta o singură lucrare, fiind ocupat cu finalizarea unui monument funerar. Arta lui „serioasă”, scria ea, îndreptățește așteptarea unor lucrări „de cea mai mare valoare artistică”.
În același an, revista a publicat patru lucrări ale sculptorului, printre care bustul unui copil și bustul unui tânăr. Au urmat reproduceri după „Portret de bărbat” și „Supliciu”, apoi, în 1909, după „Cap de studiu” și „Somnul”. În 1910 a apărut și „Cumințenia pământului”. Meritul revistei crește prin faptul că în 1909 a găzduit și articolul criticului francez Charles Morice despre prezențele românești de la Salon. Morice îl descria pe Brâncuși ca „foarte cunoscut, foarte apreciat” și „unul dintre cei mai înzestrați din generația sa”.
Nu doar „Luceafărul” l-a remarcat. „Viața socială” din București a publicat articole despre arta lui, iar „Anuarul presei române” pe 1910 i-a reprodus „Bust de om” și „Cap de copil”. „Calendarul Minervei” pe 1911 a notat participarea lui la Expoziția Tinerimii artistice. Brâncuși a expus la București, la Tinerimea artistică, în martie 1908 și apoi în 1909. Expozițiile au fost comentate pe larg, inclusiv în cronicile lui Tudor Arghezi.
Tăslăuanu mai oferă un detaliu adesea uitat: înainte de Rodin, Brâncuși l-a avut ca îndrumător pe sculptorul Mercié. În timpul războiului, el s-a apropiat de avangardă, prin legăturile cu Modigliani, Apollinaire și cercul de artiști și poeți români din Paris. La 17 februarie 1922 a semnat, alături de Hans Arp, Zadkine, Kisling, Survage și Cocteau, o rezoluție de protest împotriva lui André Breton, în apărarea lui Tristan Tzara.
Sursă text și foto: Făclia de Cluj — articolul original