Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „Nu pot exclude în niciun moment posibilitatea de a avea o opinie diferită de a sa şi nici faptul că trebuie să exprim o idee diferită care este în interesul Regatului Unit”, a declarat şeful guvernului britanic, care a preluat mandatul luni, după ce i-a succedat lui Keir Starmer în fruntea Partidului Laburist, conform unor fragmente dintr-un interviu acordat BBC, transmite Agerpres. Andy Burnham a discutat la telefon cu preşedintele american în prima sa zi la Downing Street.
„Voi judeca după fapte, iar atitudinea lui a fost foarte călduroasă luni. Acestea fiind spuse, evident că vom continua să construim această relaţie pe măsură ce avansăm”, a declarat el. Întrebat de două ori dacă are încredere în Donald Trump, el a răspuns: „Lumea se schimbă şi evident că trebuie să te adaptezi la situaţia în schimbare.
Nu pot spune în niciun moment că nu voi avea o opinie diferită de a lui sau că nu va trebui niciodată să apăr o idee diferită, una care este mai relevantă pentru Regatul Unit. Şi o voi face”. În calitate de premier, „trebuie să aperi propriul interes naţional mai presus de orice”, a insistat Andy Burnham, în vârstă de 56 de ani, care a ajuns la Downing Street după ce s-a aflat timp de aproape zece ani în fruntea oraşului Manchester, din nordul Angliei.
După convorbirea telefonică de luni, Trump a declarat pe platforma sa Truth Social că pe noul premier britanic „îl aşteaptă multă muncă, dar va fi capabil să o facă”. De asemenea, el a dat asigurări că ţara sa „va fi acolo pentru a ajuta”. Luna trecută, întrebat despre Andy Burnham, considerat pe atunci un favorit pentru funcţia de premier, Donald Trump l-a descris ca fiind „extrem de liberal”.