Elveția ar putea să-și lege singură mâinile în politica externă. Alegătorii elvețieni votează o inițiativă a Partidului Popular Elvețian (UDC/SVP), formațiune de dreapta populistă, care ar introduce o interpretare mult mai strictă a neutralității. Dacă trece, guvernul de la Berna nu s-ar mai putea alătura sancțiunilor împotriva unor state implicate în conflicte decât dacă acestea sunt aprobate de ONU. Iar cooperarea cu NATO, construită în ultimii circa treizeci de ani, ar fi practic înghețată.
Miza reală a votului e Rusia. Partidul Popular, care are cele mai multe mandate în Parlament și printre ai cărui membri se află politicieni cu poziții favorabile Moscovei, a criticat dur decizia guvernului federal de a prelua sancțiunile Uniunii Europene după invadarea Ucrainei. Executivul elvețian a numit fără echivoc acțiunile Kremlinului un „război de agresiune”. Condiția ca sancțiunile să poarte girul ONU pare neutră, dar are o consecință evidentă: Rusia este membru permanent al Consiliului de Securitate și are drept de veto. Așa că, pe viitor, Moscova ar decide practic dacă Elveția are voie să o sancționeze.
Inițiativa atinge și relația cu NATO. Elveția nu face parte din nicio alianță militară, însă participă de decenii la exerciții comune și la programe de cooperare cu Alianța. Propunerea ar interzice orice colaborare de acest fel, cu excepția cazului în care țara ar fi ea însăși amenințată. Inițiatorii spun că guvernul s-a apropiat „periculos de mult” de UE și NATO și că asta pune în pericol securitatea și libertatea de acțiune a țării. Tocmai de aceea, susțin ei, neutralitatea trebuie reafirmată la fiecare conflict nou.
De partea cealaltă se află aproape toată clasa politică instituțională. Guvernul federal și Parlamentul resping propunerea și spun că actuala Constituție, care consacră neutralitatea încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, lasă deja autorităților destulă marjă de manevră pentru a apăra interesele naționale. Pe scurt, conceptul nu ar trebui transformat într-o cămașă de forță. Dezbaterea nu e nouă: în ultimii ani, elvețienii s-au certat tot mai des nu doar pe ideea de neutralitate, ci mai ales pe felul în care trebuie ea interpretată într-o Europă în care a reapărut războiul de cucerire.
Scrutinul face parte din rutina democrației directe elvețiene, unde cetățenii sunt chemați la urne de regulă de patru ori pe an ca să decidă direct asupra politicilor publice. Țara e condusă de un executiv de șapte membri din tot spectrul politic, care hotărăsc prin consens. Președinția se rotește anual și este în mare parte ceremonială. Detaliul are totuși o ironie: actualul președinte, Guy Parmelin, considerat „primul între egali”, vine chiar din Partidul Popular Elvețian, deși executivul din care face parte se opune inițiativei. Indiferent de rezultat, votul va arăta cât de departe sunt dispuși elvețienii să meargă alături de vecinii lor europeni și cât de mult țin la imaginea unei țări care stă deoparte.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original