Anul 2025 a fost cel mai violent din seria statistică începută în 1946, după numărul de conflicte armate în care sunt implicate state suverane: 65, potrivit datelor publicate de Uppsala Conflict Data Program (UCDP), institutul suedez care monitorizează violența organizată. Analiza, apărută duminică, 11 octombrie 2026, estimează că aproximativ 244.600 de oameni au murit în aceste violențe, iar războiul din Ucraina a fost cel mai sângeros dintre ele.
Concluzia care contează nu ține de cifre, ci de felul în care se poartă acum războaiele. Nu mai avem de-a face cu un singur conflict care amenință ordinea internațională, ci cu o rețea de confruntări armate, rivalități și focare regionale care se influențează reciproc. Un conflict local scapă tot mai greu de efecte în afara granițelor lui.
Motivul este arsenalul și instrumentele de presiune de azi: drone, atacuri cibernetice, război economic, alianțe care leagă între ele state aflate la mii de kilometri distanță. Un război care odinioară ar fi rămas regional ajunge astfel să schimbe prețuri, rute comerciale și decizii de securitate în alte părți ale lumii. De aici și titlul analizei: conflictele nu mai au întotdeauna un început clar și, mai ales, un sfârșit clar.
Războiul ruso-ucrainean rămâne principalul conflict militar de pe continentul european. Motivele declanșării lui sunt multiple și complexe. Rusia invocă protecția etnicilor ruși, care ar reprezenta peste 20% din populația Ucrainei și care, în versiunea Moscovei, sunt victime ale exceselor naționaliste și ale unor legi ce le-ar încălca drepturile civile. Este argumentul oficial al Kremlinului, nu un fapt stabilit, iar analiza îl prezintă ca atare.
Pentru șansele de pace, lecția e incomodă: când violența se hrănește din mai multe focare conectate, un armistițiu într-un loc nu garantează liniște în altul. Încheierea unui război cere tot mai des negocieri paralele, pe mai multe fronturi, nu doar o înțelegere între două capitale.
Sursă text și foto: Critic Arad — articolul original