Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Sandu a criticat și absența unei reacții a Inspecției Judiciare. Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, intitualtă „Iluzia imparțialității”, reprezentantul CSM ridică semne de întrebare asupra independenței magistraților care acceptă astfel de beneficii alături de politicieni precum Florin Manole și Victor Ponta sau de oameni de afaceri cu antecedente penale, cum este Gruia Stoica.
„Cum se face că magistrați în funcție sau foști magistrați se lăfăie în avioane private? Și nu cu oricine. Cu persoane controversate sau chiar condamnate penal.
Mai pot fi considerați imparțiali magistrați sau judecători ai Curții Constituționale care împart jeturi private cu oameni politici? ”, scrie procurorul. Membru în CSM, Sandu atrage atenția asupra pasivității instituționale și sugerează că această călătorie ar putea fi doar o parte dintr-o practică mai amplă, rămasă ascunsă dacă datele companiei aviatice nu ar fi fost divulgate în urma unui atac informatic.
Procurorul punctează absența oricărei verificări din partea organelor de control: „Cum se face că nu vedem nicio acțiune a Inspecției Judiciare împotriva unor asemenea persoane? ”. El subliniază că nu este vorba despre un zbor comercial obișnuit: „Într-un zbor privat unde sunt doar câțiva participanți se poate spune că este o întâmplare?
Or fi singurele călătorii de acest fel sau acesta este doar vârful icebergului? ”. În finalul mesajului, Claudiu Sandu face o diferențiere între magistrații care respectă deontologia profesiei și cei care caută beneficii necuvenite prin asocierea cu factorul politic și financiar.
„De fapt eu sunt un fraier. Un fraier care nu profită de poziția și posibilitățile sale pentru a-și face prieteni influenți și cu bani. (…) Știu că nu sunt singurul, ci sunt mii de magistrați la fel ca mine.
Oameni care trăiesc din salariu, care merg în vacanțele pe care și le permit, care refuză compania unor oameni politici sau oameni de afaceri controversați. Din păcate, există și magistrați care își doresc lux și opulență, își doresc altceva de la această profesie, iar pentru acel altceva sunt pregătiți să renunțe la imparțialitate și la independență”, concluzionează procurorul CSM. Informațiile privind prezența celor doi magistrați în curse charter de lux organizate cu sprijinul CCIR au apărut în publicația Newscenter în urma scurgerilor de date provocate de un atac cibernetic asupra operatorului aerian.
”ILUZIA IMPARTIALITATII Citesc, cu mare surprindere, cum un judecator al Curții Constituționale și președintele Tribunalului Constanța au călătorit acum câteva săptămâni, cu un avion privat, in insula Mikonos din Grecia. In avion se aflau doar personalitati ale vieții politice și de business din România, unii având o biografie controversată și unii fiind chiar suspectati de săvârșirea unor fapte grave penale. Si cum citeam fluxul de știri pe aceasta tema mi-am pus următoarea intrebare: cum se face ca eu nu am asemenea prieteni?
A urmat un val de intrebari: Cum se face ca magistrati in funcție sau foști magistrati se lăfaie in avioane private? Si nu cu oricine. Cu persoane controversate sau chiar condamnate penal.
Cum se face ca nu vedem nici o acțiune a Inspecției Judiciare impotriva unor asemenea persoane? Mai pot fi considerați impartiali magistrati sau judecatori ai Curții Constitutionale care împart jeturi private cu oameni politici? Probabil daca întâlnirea avea loc intr-un avion de linie sau charter nu mi-as fi pus întrebarea asta.
Dar intr-un zbor privat unde sunt doar câțiva participanți se poate spune ca este o întâmplare? Oare am fi aflat de aceasta călătorie daca serverul companiei aviatice nu era spart de hackeri? Or fi singurele călătorii de acest fel sau acesta este doar vârful icebergului?