Trei dintre cele mai sensibile instituții ale statului român, DNA, DIICOT și o unitate a Ministerului Apărării, lucrează cu un software de extragere a datelor din telefoane despre care autoritățile americane spun acum că aparține, de fapt, unor ruși. Oxygen Forensics, firma care produce programul Oxygen Forensic Detective, a fost acuzată săptămâna trecută de Departamentul de Justiție al SUA că și-a ascuns proprietarii și conducerea reală. Compania se prezenta ca o firmă din Virginia. Potrivit Politico, cazul nu privește doar România: produsele Oxygen au ajuns în mai multe agenții europene de aplicare a legii și chiar în proiecte de cercetare finanțate de Uniunea Europeană.
Datele din SICAP, analizate de NewsCenter, arată cum a intrat softul în instituțiile românești. În august, DNA a atribuit un acord-cadru care are un lot numit explicit „Oxygen Forensics – Oxygen Forensic Detective”. Furnizorul este firma românească Q-East Software, iar lotul are o valoare estimată de 66.300 de lei. Tot în august, unitatea militară UM 02499 din București a plătit 107.725,73 lei pentru o „soluție avansată de extragere a datelor din dispozitive mobile”, identificată ca fiind același produs. DIICOT a înregistrat o reînnoire de licență de 75.651,84 lei, valabilă din noiembrie 2026 până în noiembrie 2029. Politico mai notează că în septembrie au cumpărat softul și autorități din România și Letonia.
Contează ce face acest tip de program. Instrumentele de criminalistică digitală deblochează telefoane și calculatoare, le copiază conținutul și îl organizează pentru anchetatori: mesaje, contacte, localizări, fotografii, conturi din aplicații. Practic, prin ele trec probele din dosare de corupție, crimă organizată sau terorism. Dacă în spatele producătorului se află oameni legați de Rusia, apare o întrebare incomodă: ce garanții există că datele extrase, actualizările sau canalele de suport tehnic nu pot fi folosite ca poartă de acces? Acuzațiile americane nu dovedesc că s-a întâmplat așa ceva. Totuși, pentru niște instituții care anchetează inclusiv spionaj și amenințări la adresa securității naționale, simplul risc ar trebui să ducă la verificări serioase.
Problema e mai veche decât achizițiile din acest an. Conform documentelor publice citate de Politico, Oxygen a apărut în cel puțin două proiecte europene despre probele electronice. Primul, EVIDENCE, a primit peste 1,9 milioane de euro din bani europeni între 2014 și 2016. Oxygen a fost una dintre companiile consultate despre felul în care statele ar putea schimba mai eficient probe digitale, într-o rețea din care făceau parte Europol, Eurojust și unitatea de criminalistică digitală a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF). Al doilea proiect, INSPECTr, finanțat prin programul „Orizont 2020”, a creat un software care prelua datele extrase cu Oxygen și le făcea accesibile anchetatorilor care foloseau alte sisteme. INSPECTr a funcționat până în 2023, deci și după invazia rusă din februarie 2022 și după sancțiunile care au urmat. Oxygen apare încă pe site-urile ambelor proiecte.
Bruxelles-ul încearcă să se delimiteze. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, care a vorbit sub protecția anonimatului, spune că Oxygen Forensics nu a făcut parte din niciun consorțiu și, prin urmare, nu a primit bani de la Comisie prin aceste proiecte. Oficialul a adăugat că, de la începutul războiului împotriva Ucrainei, entitățile cu sediul în Rusia nu mai pot participa la proiectele Horizon. Argumentul are însă o limită evidentă: Oxygen nu avea oficial sediul în Rusia. Tocmai acesta este miezul acuzațiilor americane, că o firmă rusească s-a prezentat drept una americană. Pe site-ul său, acum inactiv, compania trecea chiar Comisia Europeană printre clienți.
Pentru instituțiile din România urmează cel mai probabil un exercițiu de explicații. Trebuie lămurit dacă cineva a verificat cine deține producătorul, dincolo de distribuitorul local, și dacă licențele deja plătite vor mai fi folosite. Contractul DIICOT, care ține până în 2029, este cel mai expus. Cazul arată și o vulnerabilitate mai largă a achizițiilor publice: statul cumpără tehnologie sensibilă prin revânzători locali, pe criteriul prețului și al performanței, fără să verifice întotdeauna cine se află la capătul lanțului.
Sursă text și foto: G4Media — articolul original