Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată hepta/Miza de 770 de milioane de euro ajunge la Cotroceni. Liderii coaliției negociază legea salarizării.
Președintele Nicușor Dan i-a convocat la Cotroceni joi, de la ora 14:00, p liderii PSD, PNL, USR și UDMR, într-o nouă încercare de a ajunge la un acord asupra reformelor care trebuie închise înainte de expirarea termenului pentru PNRR. Legea salarizării se află pe masa discuțiilor. Sunt așteptați Sorin Grindeanu, președintele PSD, Ilie Bolojan, președintele PNL, Dominic Fritz, președintele USR, și Kelemen Hunor, președintele UDMR.
La întâlnire vor participa și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, precum și Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministru interimar al Muncii. Întâlnirea de joi are loc cu numai 11 zile înainte de termenul-limită european de 31 august 2026 pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență. În cazul României, una dintre cele mai sensibile reforme rămase este noua lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice.
Adoptarea reformei este legată de accesarea banilor rămași din PNRR, iar în spațiul public a fost indicată o miză de aproximativ 770 de milioane de euro. Partidele au mai avut discuții la Cotroceni pe această temă, însă negocierile nu au produs până acum un acord final. Principalele divergențe au vizat impactul bugetar al noii grile, salariile din Educație și Sănătate și modul în care vor fi reașezate veniturile diferitelor categorii de bugetari.
Înaintea întâlnirii de joi, Dragoș Pîslaru a afirmat că liderilor politici le va fi prezentată o nouă variantă a proiectului, după discuțiile purtate miercuri cu reprezentanții Comisiei Europene. Ministrul a respins informațiile potrivit cărora Comisia Europeană ar fi „respins” proiectul, explicând că Bruxelles-ul a atras atenția asupra riscurilor pe care le-ar presupune o creștere prea mare a cheltuielilor. Pîslaru a precizat că varianta pregătită pentru discuțiile de la Cotroceni trebuie să respecte atât limitele pe care România și le poate permite din punct de vedere bugetar, cât și condițiile necesare pentru ca reforma să fie considerată îndeplinită în PNRR.
Potrivit ministrului, o anvelopă de aproximativ 12 miliarde de lei reprezintă limita maximă discutată în raport cu angajamentele României. Variantele prin care s-ar fi încercat acordarea unor sume suplimentare, în special pentru Educație și Sănătate, au ridicat probleme în discuțiile cu Comisia Europeană. „Niciun salariu nu va scădea”, a dat asigurări Pîslaru, susținând că peste două treimi dintre salariile din sectorul public ar urma să beneficieze de ajustări pozitive.
Discuțiile dintre reprezentanții Guvernului și Comisia Europeană au continuat miercuri, înaintea reuniunii politice de la Cotroceni. Potrivit lui Dragoș Pîslaru, oficialii europeni nu stabilesc bugetul pe care România îl poate aloca salariilor, însă au avertizat asupra sustenabilității finanțelor publice și asupra riscului ca o reformă prea costisitoare să nu fie considerată compatibilă cu jalonul asumat prin PNRR. Negocierile sunt complicate și de situația fiscală a României, autoritățile încercând să evite asumarea unor cheltuieli permanente care ar pune o presiune suplimentară asupra deficitului.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirma la începutul săptămânii că partidul său nu primise încă forma actualizată a proiectului și nici simulările privind efectele noii grile de salarizare. Grindeanu spunea că atât PSD, cât și UDMR au solicitat calcule detaliate înainte de a-și da acordul politic. În paralel, PNL s-a afirmat în favoarea convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 24-28 august, astfel încât legea să poată fi adoptată înainte de expirarea termenului european.