Un zimbru care, timp de câteva săptămâni, a hoinărit pe Valea Ilvelor a fost găsit joi mort și fără cap în pădurea Ivăneasa, în apropiere de Măgura Ilvei. Animalul, venit din județul Neamț, ajunsese să pască printre gospodăriile din Lunca Ilvei, iar moartea lui a stârnit reacții puternice și a dus la deschiderea unui dosar penal.
La fața locului au mers reprezentanții autorităților competente. Prefectul Dolha anunțase că Poliția și DSVSA sunt în drum spre zonă, iar ulterior s-a confirmat că s-a început urmărirea penală. Poziția autorităților este fermă: chiar dacă animalul ar fi murit din cauze naturale, decapitarea lui rămâne ilegală.
Localnicii spun că zimbrul nu se mai simțea bine în ultima perioadă, ceea ce lasă deschisă ipoteza unei morți naturale, urmate de luarea trofeului. Cauza exactă a decesului nu a fost stabilită în informațiile disponibile până acum, iar cercetările vor trebui să lămurească și cine a tăiat capul animalului.
Preotul Crin Triandafil Theodorescu, cunoscut pentru preocupările sale legate de ariile protejate, a spus că decapitarea nu l-a șocat, deși moartea animalului îl întristează. Fără să aibă dovezi, el consideră probabilă varianta unei morți naturale urmate de recoltarea ilegală a trofeului. În opinia sa, exemplarul se afla într-o expansiune de areal, un proces prin care speciile caută habitate noi, iar soarta lui seamănă cu a multor indivizi care fac acest lucru. Preotul vede și o parte pozitivă: indignarea stârnită de caz ar putea atrage atenția asupra speciei și ar putea contribui, spune el, la o eventuală revenire a zimbrului în Transilvania.
Pentru argumentul „întoarcerii”, preotul a invocat o consemnare istorică din „Monografia comitatului Solnoc-Dăbâca”, tipărită la Dej între 1900 și 1905 în șapte volume de Kádár József. Potrivit acesteia, în Valea Vânătorului (Vadászpatak), aflată azi la granița dintre parohiile Molișet și Agrieș, nobilii vremii ar fi ucis în 1790 ultimul zimbru transilvan. Între acel moment și apariția exemplarului de pe Valea Ilvelor, spune preotul, au trecut aproape două secole și jumătate.
Sursă text și foto: Bistrițeanul — articolul original