Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată În perioada post-pandemie, România a fost una dintre cele mai dinamice piețe de credit din Europa România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană, în timp ce firmele românești sunt printre cele mai îndatorate. Înțelegerea acestui paradox este esențială în evaluarea finanțării companiilor.
Dezvoltarea economiei României pe baze solide înseamnă direcții concrete și eficiente de susținere a canalelor de finanțare, ceea ce face imperativă creșterea intermedierii financiare. Fără consolidarea acestui canal, potențialul economiei rămâne insuficient valorificat. Am analizat situația intermedierii financiare în volumul „ Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală ”, publicat recent în proiectului Economic @BNR , volum care va fi lansat în curând, prin dezbateri publice organizate de către BNR.
Capitolul VII, dedicat situației sistemului financiar-bancar din România, evidențiază transformarea și dezvoltarea infrastructurii noastre financiare în ultimele două decenii, precum și rolul său în economie, din perspectivă regională și europeană. Intermedierea financiară reprezintă capacitatea sistemului financiar de a mobiliza economisirile și de a le drena către consum și investiții. Acest proces este esențial pentru dezvoltarea pe termen lung a unei economii, băncile fiind actorii financiari consacrați care facilitează alocarea resurselor financiare în economiei.
Dezvoltarea sistemului financiar este o condiție esențială a dezvoltării economice, dar nu și suficientă. Creșterea sustenabilă a intermedierii financiare înseamnă ca oferta de finanțare să fie cât mai bine adaptată nevoilor economiei, iar cererea să fie eligibilă: firme cu grad adecvat de capitalizare, proiecte viabile, guvernanță corporativă și disciplină financiară. În această privință, educația financiară contribuie substanțial la înțelegerea corectă a beneficiilor, riscurilor și costurilor creditării.
Gradul de intermediere financiară poate fi evaluat prin indicatori care surprind atât amploarea creditării economiei, cât și dimensiunea sectorului bancar. Unul dintre cei mai utilizați indicatori de intermediere financiară este ponderea în PIB a creditului neguvernamental. Nivelul de 40% din PIB înregistrat de România este semnificativ sub media europeană de 106% din PIB.
Așa cum se poate observa în graficul alăturat, intermedierea financiară din România este cea mai scăzută dintre țările UE, la o distanță considerabilă, de peste 10 puncte procentuale din PIB, în raport cu Polonia, următoare țară clasată. Însă acest decalaj nu se limitează la performanțele sistemul bancar: dimensiunea sectorului financiar nebancar este, de asemenea, printre cele mai reduse din Uniunea Europeană. Însă nivelul redus al intermedierii financiare contrastează cu gradul ridicat de îndatorare a companiilor.
Acest paradox este ilustrat de structura finanțării firmelor. Împrumuturile intra-grup și creditul comercial reprezintă o treime din sursele asimilate finanțării companiilor. Spre deosebire de acestea, împrumuturile de la bănci și IFN-uri autohtone totalizează mai puțin de o zecime și sunt echivalente ca volum cu resursele obținute de firme din creditarea nerezidentă intra-grup.
Această situație reflectă, pe de o parte, preferința firmelor pentru surse alternative de finanțare, inclusiv din considerente de cost. Pe de altă parte, este vorba de gradul redus de bancarizare. Pentru o treime dintre firme, activul net este mai mic de jumătate din capitalul social subscris, ceea ce indică deficiențe mari de capitalizare.
Majoritatea companiilor nu apelează la creditare de la bănci sau de la IFN-uri: peste 80% dintre IMM-uri și aproximativ jumătate dintre corporații nu au solicitat credit în ultimul an, ceea ce ar fi putut sprijini proiecte de investiții fără afectarea activității curente.