Sorin Grindeanu, surprins că nu a fost desemnat premier: „M-așteptam joi să fiu desemnat”. Ce spune despre PSD
Sorin Grindeanu spune că se aștepta ca președintele Nicușor Dan să îi ofere mandatul pentru formarea Guvernului și consideră că, după mai multe nominalizăr
Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată după ce ar fi folosit certificate false de cetățenie română
Potrivit rechizitoriului, cei doi inculpați, originari din Sankt Petersburg și Moscova, ar fi folosit în anul 2024, în fața autorităților române, certifica
Se schimbă programul de circulație pe Transalpina începând de sâmbătă
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță o modificare a programului de circulație pe Transalpina, unul dintre cele mai cunoscute
Lucian Mărginean: Farmacistul nu eliberează doar medicamente, ci oferă încredere și grijă oamenilor
Ziua Mondială a Farmacistului este un moment de recunoaștere, dar și un prilej de reflecție asupra modului în care statul român își tratează profesioniștii
Numărul brokerilor a crescut cu o treime în ultimul an, în timp ce totalul lucrătorilor și sucursalelor din sistemul bancar scade. Datele din registrele ANPC și BNR
Numărul intermediarilor de credite din registrele ANPC a crescut de la 1.492 în septembrie 2025 la 2.005 în septembrie 2026 (+34,4%), arată o analiză Bayer
Tânăr de 27 de ani din Timișoara ar fi violat copilă de 13 ani. Fata s-a automutilat
„Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în luna mai 2026, bărbatul ar fi inițiat și dezvoltat o relație de natură intimă cu o victimă minoră, de
Comisia Europeană cere României transpunerea integrală a noilor norme privind organizarea pieţei de energie electrică / Reglementările vizează libera alegere a furnizorului şi dreptul la partajarea energiei
HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochi
Consiliul Județean Mureș a suplimentat fondurile pentru mai multe instituții. Un nou centru pentru victimele violenței domestice și deschiderea Casei memoriale „Gheorghe Șincai”
În urma ședinței desfășurate joi, 24 septembrie, Consiliul Județean Mureș a aprobat rectificarea bugetului general al județului pentru anul 2026, prin supl
Cosmin Nicula, membru Directorat, CFO Transelectrica: Investiţiile pe care le-am prioritizat în funcţie de solicitările pe care le-am avut din piaţă şi, în special, cele pe partea de interconexiune pe graniţa de vest a ţării, toate sunt din fonduri europene, pe Fondul de Modernizare.
Investiţiile pe care le-am prioritizat în funcţie de solicitările pe care le-am avut din piaţă şi, în special, cele pe partea de interconexiune pe graniţa
În premieră, BVB pregăteşte lansarea unui indice compus din companii antreprenoriale. Remus Vulpescu, CEO, BVB: Urmărim acea componentă a pieţei reglementate principale unde fondatorii rămân angrenaţi în stabilirea direcţiilor strategice de dezvoltare şi management al afacerii respective
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pregăteşte lansarea unui indice dedicat companiilor antreprenoriale listate pe piaţa reglementată principală, a anunţat, în