Un copil care face febră și, dintr-odată, nu mai vrea să calce pe un picior sau să folosească o mână trebuie văzut de medic în aceeași zi. Nu e o formă de panică, e felul în care se lucrează în ortopedia pediatrică. Combinația dintre febră și refuzul de a folosi un membru poate însemna osteomielită sau artrită septică. Sunt două infecții care se vindecă fără sechele dacă sunt tratate repede. Lăsate câteva zile, pot distruge definitiv o articulație aflată încă în creștere.
Cele două boli seamănă la debut, dar nu lovesc în același loc. Osteomielita este infecția osului. La copii, microbii pornesc de obicei de la o infecție banală, a pielii, a gâtului sau a urechii, și ajung prin sânge în metafiză. Aceasta este zona foarte bine irigată de lângă cartilajul de creștere, așa că boala apare mai ales la capetele oaselor lungi: femurul din dreptul genunchiului, tibia, humerusul. Artrita septică este infecția din interiorul unei articulații, cel mai des a șoldului sau a genunchiului. Microbii ajung și aici prin sânge, iar uneori infecția se întinde de la o osteomielită din apropiere. Pentru medic, diferența dintre ele schimbă tratamentul. Pentru părinte, contează că amândouă încep la fel.
Artrita septică e cea mai grabnică dintre ele, pentru că într-o articulație infectată puroiul conține enzime care atacă direct cartilajul, iar cartilajul articular distrus nu se mai reface. Aici contează orele, nu zilele. La copilul mic, șoldul are un risc în plus: presiunea din articulație poate strânge vasele care hrănesc capul femurului, cu efecte asemănătoare bolii Perthes. De aceea artrita septică se operează de urgență, în aceeași zi. Articulația se spală prin artroscopie sau printr-o incizie mică, puroiul se scoate, apoi urmează antibioticele. Osteomielita descoperită devreme se tratează de multe ori doar cu medicamente. Intervenția chirurgicală devine necesară abia când s-a strâns puroi în os sau sub periost.
Dificultatea pentru medici este că multe alte afecțiuni arată asemănător. Cel mai des se face confuzia cu sinovita tranzitorie de șold, o inflamație fără gravitate care apare după o viroză și trece în câteva zile. Copilul cu sinovită șchiopătează, dar e vioi, are febră mică sau deloc și lasă să i se miște șoldul, chiar dacă protestează. Ca să le deosebească, medicii se uită la câteva semne: febră peste 38,5°C, refuzul total de a călca, analize de inflamație crescute și un număr mare de leucocite. Cu cât sunt prezente mai multe dintre ele, cu atât e mai probabil să fie o infecție adevărată. Alte diagnostice posibile sunt o fractură pe care n-a observat-o nimeni, boala Perthes la copiii de 4–8 ani, artrita din bolile reumatologice și, la copilul care are dureri noaptea dar nu face febră, tumorile osoase.
Investigațiile se aleg după consultație, nu înainte. Radiografia este primul pas pentru os, ecografia arată cel mai repede dacă există lichid în articulație, iar RMN-ul vede cel mai devreme ce se petrece în interiorul osului. Tratamentul durează. Antibioticele se dau la început în perfuzie, în spital. Când febra scade și analizele de inflamație se îmbunătățesc clar, copilul continuă cu pastile acasă, de regulă câteva săptămâni. Cât anume depinde de microb, de osul afectat și de felul în care răspunde copilul. În practică, cel mai mare risc apare înainte de spital, în zilele în care o șchiopătare cu febră e pusă pe seama unei lovituri sau a unei răceli.
Sursă text și foto: Jurnalul Național — articolul original