Oradea Heritage transformă, între 8 și 11 octombrie, orașul într-o scenă deschisă pentru artă contemporană și istorie, prin FestiFall, patru zile de expoziții, ateliere și prelegeri cu acces gratuit la toate evenimentele. Pentru activitățile cu locuri limitate este necesară înscrierea în avans.
Programul debutează joi, 8 octombrie, la Casa Darvas-La Roche, cu expoziția „Poeme în aer liber”, a doua colaborare dintre Fundația Art Encounters din Timișoara și Oradea Heritage. De la ora 18.00 au loc discuții cu artiștii Anca Benera și Arnold Estefan, urmate la ora 19.00 de vernisaj. Expoziția, curatoriată de Diana Marincu și Mihai Toth, reunește lucrări semnate de Ștefan Bertalan, Victor Brauner și Stefan Roll, Eva Cerbu, Victor Ciato, Anastasia Dumitrescu, Mihai Plătică și Silvia Radu, iar titlul vine de la volumul lui Roll ilustrat chiar de Brauner.
Piesa centrală a selecției este „DesFacerea lumii”, lucrarea semnată de Benera și Estefan, care au recreat din sare „Cumințenia Pământului” a lui Brâncuși și au dus replica în diverse peisaje din țară, lăsând animalele să intre în contact direct cu ea. Prezența celor doi la Oradea vine într-un moment de vizibilitate internațională: reprezintă România la Bienala de Artă de la Veneția, ediția a 61-a, programată între mai și noiembrie 2026, cu proiectul „Black Seas – Scores for the Sonic Eye”, curatoriat de Corina Oprea și Diana Marincu.
Vineri, 9 octombrie, Grădina Casei Darvas-La Roche găzduiește, între 16.00 și 18.00, atelierul de ceramică „Mozaic”, coordonat de Vinicius Leș de la Atelierul din Centru, în care participanții vor lucra pe plăci ceramice ce vor compune, laolaltă, o lucrare colectivă.
Seara continuă, de la ora 19.00, cu o prelegere dedicată lui Constantin Brâncuși, susținută de Doina Lemny, despre un fond fotografic inedit format din 40-41 de imagini originale realizate de sculptor. Fotografiile au ajuns în 1965 la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, astăzi Universitatea de Artă și Design, iar legătura cu Oradea este una directă: dr. Nicolae Maior, medic orădean, a fost cel care a predat oficial colecția instituției clujene, la cererea moștenitoarei acesteia, scriitoarea Alice Steinfeld din Budapesta.
Sursă text și foto: Observatorul Bihorean — articolul original
