Oana Gheorghiu, propusă pentru Ministerul Sănătății în cabinetul premierului desemnat Siegfried Mureșan, a ales să-și explice decizia înainte de audierile din Parlament. Nu a început cu un program sau cu o listă de măsuri. A început cu imaginea spitalelor românești așa cum le-a văzut timp de 15 ani, din partea societății civile. Mesajul, publicat sâmbătă seara pe Facebook, a venit la câteva ore după ce Mureșan a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Cu acest pas a început procedura de învestire, iar viitoarea echipă guvernamentală va trebui să treacă de audieri și de votul parlamentarilor.
„Cele mai importante lecții despre sistemul de sănătate din România nu le-am învățat din studii, rapoarte sau din programe de guvernare. Le-am învățat pe holurile spitalelor”, scrie Gheorghiu. Descrie mame care dorm ghemuite pe un scaun lângă patul copilului, pacienți care așteaptă uneori prea mult un diagnostic sau un tratament, medici care rămân la spital mult după program și asistente care duc o secție întreagă cu jumătate din personalul necesar. Spune că a cunoscut atât oameni care au învins boala, cât și oameni care au pierdut lupta cu ea. Mai spune că o frustrează faptul că sistemul este încă „măcinat de probleme grave”, după atâția ani de democrație.
Pentru a-și susține candidatura, Gheorghiu vorbește despre ce a construit. Spune că, împreună cu colegele sale, a fost implicată în peste 30 de proiecte de construire, renovare și dotare a spitalelor publice. Cel mai cunoscut este un spital de 12.000 de metri pătrați, ridicat din donațiile a peste 350.000 de oameni și 8.000 de companii. Potrivit ei, peste 3.500 de copii au fost tratați acolo încă din primul an. Mai enumeră camere sterile care au triplat capacitatea de transplant a României, secții de oncologie pediatrică refăcute și spitale modulare de terapie intensivă construite în timpul pandemiei. Pe acest parcurs se sprijină acum argumentul ei: știe cum se construiește și se echipează un spital, într-un sistem în care investițiile publice se întind adesea pe ani.
Aici apare și cea mai mare provocare pentru ea. Una este să conduci un ONG care strânge bani și livrează proiecte punctuale, alta este să conduci un minister cu zeci de mii de angajați. Ministerul Sănătății are și bugete fixate prin lege, presiuni sindicale și o rețea de spitale subordonate cu probleme adunate de decenii. Gheorghiu pare conștientă de asta. Spune că a acceptat propunerea tocmai pentru că problemele sistemului nu mai pot depinde de situații excepționale: „într-o țară normală la cap, viața unui copil, a unui părinte ori a unui bunic nu trebuie să depindă de un miracol”. Tot ea subliniază că nu a acceptat postul „pentru o funcție vremelnică” și nici din ambiție personală. Adaugă că viața ei era „mult mai liniștită” înainte să intre în politică.
Prioritățile anunțate sunt deocamdată generale. Vrea spitale moderne, construite și administrate corect, respect pentru medici, asistente, infirmiere și brancardieri „pe măsura muncii și a responsabilității lor” și pacientul „în centrul fiecărei decizii”. Nu spune nimic concret despre salarii, finanțarea spitalelor sau lipsa de personal, subiecte pe care parlamentarii o vor întreba probabil la audieri. Gheorghiu recunoaște că nimic nu e încă decis: „Indiferent de deznodământul zilelor următoare, sănătatea României nu mai poate aștepta miracole. Este timpul să le facem să se întâmple.”
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original