Un test rapid pentru Parkinson ar putea porni de la o probă luată din buric. O echipă de cercetători germani a descoperit că mostrele prelevate din această zonă a corpului, dar și din nas, conțin un tipar chimic specific bolii, care poate fi citit cu ajutorul unui laser. Rezultatele, publicate în revista Scientific Reports și preluate de Fanpage.it, sunt deocamdată preliminare. Ele contează pentru că Parkinsonul e diagnosticat azi mai ales pe baza simptomelor motorii, adică atunci când boala a avansat deja.
Studiul a fost realizat de Institutul Fraunhofer din Erlangen, împreună cu Universitatea Tehnică din Dresda și compania Dualquant din Nürnberg. Cercetătorii au ales buricul, nasul și urechea pentru că sunt zone pe care parfumurile și săpunurile le ating puțin, deci probele sunt mai „curate”. Au fost testați 24 de oameni, împărțiți în patru grupuri egale: pacienți cu Parkinson, persoane cu tulburări cognitive ușoare, bolnavi de COVID-19 și voluntari sănătoși. Metoda se numește, pe scurt, ascultarea moleculelor. Laserul încălzește substanțele eliberate de probă, iar acestea produc unde sonore microscopice pe care aparatul le înregistrează.
Fiecare afecțiune și-a lăsat propria „semnătură”, deși unele s-au suprapus parțial. Cele mai clare diferențe au apărut la probele din nas și din buric. Pentru Parkinson, echipa a identificat lungimi de undă foarte precise, iar acesta e poate cel mai important detaliu din studiu: un semnal atât de bine delimitat ar putea fi captat și de aparate mult mai ieftine decât cele de laborator. Când au fost adăugate probele altor trei pacienți, tiparul s-a regăsit. Sexul, înălțimea și greutatea nu au influențat rezultatele. Singurul factor care a contat a fost vârsta, lucru firesc într-o boală care apare mai ales după 60 de ani.
Ideea că Parkinsonul „miroase” nu e nouă. În 2017, presa din întreaga lume a scris despre Joy Milne, o fostă asistentă medicală din Scoția care simțise un miros neobișnuit la soțul ei bolnav, apoi îl recunoscuse și la alți pacienți din spital. Milne are însă hiperosmie ereditară, o sensibilitate rară la mirosuri, iar un astfel de dar nu poate fi transformat în procedură medicală. De aceea, unele cercetări ulterioare au apelat la câini. Studiul german încearcă să înlocuiască nasul uman sau canin cu un instrument care să dea de fiecare dată același rezultat.
Entuziasmul trebuie totuși temperat. Șase pacienți cu Parkinson reprezintă un eșantion mult prea mic pentru concluzii ferme, iar totul s-a petrecut în condiții controlate de laborator, departe de cabinetul unui medic de familie. Autorii recunosc limitele și pregătesc un studiu mai amplu. Ținta lor nu este un diagnostic propriu-zis, ci un test de triaj: rapid, ieftin și fără înțepături, care să arate cine are nevoie de investigații suplimentare. Dacă metoda se confirmă pe sute de pacienți, ar putea ajuta la depistarea bolii în anii în care tratamentul are cele mai mari șanse să încetinească evoluția ei.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original