Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Sportz ENTR Apă și Energie Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Fashion Travel Tech Trends Showcase Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Articole » Ministrul Economiei: ”În România pare, așa, în mod bizar, că a dispărut marea corupție” / ”Cine se înfruptă cu orice leu din industria de armament trădează țara” Ministrul Economiei: ”În România pare, așa, în mod bizar, că a dispărut marea corupție” / ”Cine se înfruptă cu orice leu din industria de armament trădează țara” 26 iul. 2026 Augustin Majearu • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: Captură din video Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie – Irinel Darău, spune că e nevoie de o reformă profundă în industria de apărare, după ce trei directori ai unor companii de stat din subordinea Romarm au fost arestați de DNA într-un dosar de luare de mită. ”Cine se înfruptă cu orice leu din industria de armament trădează țara.

Și nu doar că avem o situația acum, lângă noi, Ucraina, ci în general. Față de multe alte părți ale economiei sau ale banilor publici, e o circumstanță mai agravantă să furi din banii de apărare. Trebuie să facem ordine în industria de apărare, pentru că eu nu cred că nu există corupție în această industrie.

În România pare, așa, în mod bizar, nu numai în acest domeniu, că a dispărut marea corupție sau corupția periculoasă. Nu am nicio legătură și nici nu pot eu spune prea multe despre puterea procurorilor, despre puterea judecătorească, dar, repet, ca cetățean și ca politician nu cred că a dispărut din România corupția. Apelul meu către toate instituțiile statului e să nu scape în România niciun astfel de corupt”, a spus Darău la TVR Info.

În ceea ce privește măsurile pe care le poate lua Ministerul Economiei, Darău a spus că prioritatea este reformarea companiei Romarm și îmbunătățirea guvernanței corporative. Ministrul consideră că actuala structură, cu 16 filiale, nu este cea mai eficientă și susține că unele dintre acestea au ajuns să funcționeze ca „mici feude”. ”Nu cred că 16 filiale sub o companie Romarm reprezintă organizarea optimă.

Am impresia că unele dintre aceste filiale sunt niște mici feude. O reorganizare ar ajuta să se spargă aceste structuri”, spune Darău. Totodată, ministrul a anunțat că va propune introducerea unor criterii clare de performanță pentru conducerea companiilor din subordine, astfel încât managerii să poată fi evaluați și trași la răspundere pentru rezultatele obținute.

Potrivit lui Irineu Darău, reforma Romarm trebuie făcută cu prudență, însă este necesară pentru creșterea eficienței și a transparenței într-un sector strategic pentru securitatea României. ”Trebuie să măsurăm de 10 ori și să tăiem o dată”, a mai punctat Darău.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *